Trupa FiRMA, concert anulat în Cluj, după susținerea lui Călin Georgescu

2

Conducerea Hardward Pub din Cluj-Napoca a anunțat anularea concertului trupei FiRMA, programat pentru 7 martie, după ce membrii acesteia au postat pe Facebook o poză și un mesaj de solidaritate cu fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu. 

”Ne dorim ca Hardward Pub să rămână un spațiu al muzicii, un loc care sustine cultura si libertatea de exprimare artistică, fără a ne asocia în nici un fel cu scena politică oricare ar fi ea.
Le mulțumim tuturor celor care ne sunt alături și sperăm să ne revedem curând la concertele următoare”, arată pub-ul de pe strada Republicii din Cluj-Napoca.

Trupa FiRMA a postat pe Facebook o poză cu mesajul ”We stand with Călin Georgescu #humanrights” și textul: ”Libertatea de circulație; egalitatea în fața legii; dreptul la un proces corect și prezumția de nevinovăție; libertatea de gândire, conștiință și religie; libertatea de opinie și exprimare; adunare pașnică; libertatea de asociere; participarea la afaceri publice și alegeri; și protejarea drepturilor minorităților. Interzice privarea arbitrară de viață; tortura, tratamentul sau pedepsele crude sau degradante; sclavia și munca forțată; arestarea sau detenția arbitrară; interferența arbitrară cu viața privată; propaganda de război; discriminarea și susținerea urii rasiale sau religioase”.

Trei cluburi, din Bistrița, București și Suceava, au anunțat, la rândul lor, anularea concertelor FiRMA:

De asemenea, clubul „Green Hours” din București a anunțat joi că anulează concertul pe care trupa urma să-l țină sâmbătă.

„Din motive obiective, concertul FiRMA, din data de 1 martie, va fi anulat. Partenerii noștri de la bilet.ro vă vor returna banii pe biletele achiziționate”, a transmis Green Hours.

Soho Music Hall din Bistrița este al doilea club, după Green Hours din București, care anunță public anularea unui concert al trupei Firma, ca urmare a mesajului de sprijin pentru Călin Georgescu. „Din motive independente de noi, concertul Firma a fost anulat. Banii vor fi returnați prin intermediul celor de la AmBilet.ro”, a transmis Soho.

„Din motive independente, concertul cu trupa Firma din 14 Martie, s-a anulat.
Contravaloarea biletelor se va returna automat in contul din care au fost achizitionate” au transmis cei de la Art Rock Cafe, Suceava

Vezi și:

Gala Poveste Folk la Casa de Cultură a Studenților: Ducu Bertzi, Fără Zahăr și alții vor urca pe scenă