U-BT Cluj-Napoca revine pe parchet după cucerirea trofeului Cupei României – deplasare la Timișoara

0

Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca vor întâlni miercuri, 1 martie, în deplasare, formația SCM OHMA Timișoara, în cea de-a doua etapă din faza TOP 10 a Ligii Naționale de Baschet Masculin (LNBM). După o pauză de două săptămâni, care a venit în urma turneului final al Cupei României, găzduit la Constanța și câștigat tot de “studenți”, aceștia vor reveni pe parchet și se vor lupta pentru cucerirea celui de-al treilea titlu consecutiv de campioni naționali.

Primul duel disputat de clujeni în faza superioară a campionatului a avut loc la începutul lunii februarie, pe terenul celor de la Dinamo București. Campioana României s-a impus fără mari probleme, scor 67-76, într-o partidă în care cubanezul Karel Guzman a acumulat un total de 17 puncte înscrise și șapte pase decisive. Ulterior, ardelenii s-au deplasat în Sala Sporturilor Constanța, unde au cucerit, după trei ani de așteptare, trofeul Cupei României.

Alături de formația pe care au învins-o în ultimul act al Final 8-ului de la mare, CSM CSU Oradea, clujenii sunt lideri în faza superioară din LNBM, cu un bilanț format din opt succese și un singur eșec. Pe de altă parte, timișorenii se află pe ultima poziție a clasamentului, cu trei victorii și șase înfrângeri înregistrate. Cele două grupări s-au întâlnit și în sferturile de finală ale Cupei, meci câștigat la scor de alb-negri, 76-56, după ce, în sfertul trei, bănățenii au recuperat un handicap de 20 de lungimi.

Mihai Silvășan: “Vom evolua fără Leo Meindl și Andrija Stipanovic”

“Am avut o pauză lungă, în care mai mulți dintre jucători au fost plecați la loturile naționale. Meindl încă nu s-a întors de la naționala Braziliei. La Timișoara, vom evolua fără el și fără Andrija Stipanovic, care a suferit o mică accidentare. […] Asta înseamnă că ne vor lipsi doi jucători fizici, care ne dau multă forță. Evident, ne dorim foarte mult să câștigăm. Nu vrem să facem pași greșiți în faza a doua a campionatului. Ne dorim să fim campioni și atunci trebuie să câștigăm fiecare meci”, a declarat antrenorul clujenilor, Mihai Silvășan.

Confruntarea dintre SCM Timișoara și U-BT Cluj-Napoca va începe la ora 18:30, iar fanii interesați să vadă jocul din tribunele sălii “Constantin Jude” vor beneficia de acces gratuit. De asemenea, acesta va putea fi urmărit, în direct, pe Digi Sport 3 și pe Prima Sport 2.

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

Patru baschetbaliști de la U-BT Cluj-Napoca au fost convocați la meciurile echipelor naționale

VIDEO Sărbătoare în Sala Sporturilor Constanța – U-BT Cluj-Napoca a cucerit trofeul Cupei României

U-BT Cluj-Napoca învinge la scor CSM Oradea și cucerește pentru a cincea oară Cupa României