UBB scoate la admitere 29 000 de locuri

0

Universitatea Babeș-Bolyai se pregătește pentru o nouă sesiune de admitere. La dispoziția viitorilor studenți sunt aproape 29.000 de locuri la licență, masterat și doctorat. La licență, sunt disponibile 5.279 de locuri bugetate, 10.670 de locuri cu taxă și 2.840 de locuri la învățământ la distanță. La nivel de masterat, sunt scoase la admitere 3.879 de locuri bugetate și 6.332 de locuri cu taxă. De asemenea, sunt scoase la concurs și locuri la doctorat. Cele mai multe locuri sunt oferite de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Reprezentanții universității se așteaptă la o concurență serioasă.

În total, în acest an, universitatea clujeană oferă 252 de programe de studiu la nivel de licență și 235 la nivel de masterat. Unele dintre acestea sunt noi. De exemplu, la nivel de licență, este oferit din acest an studiul limbii portugheze ca limbă principală, precum și studiul informaticii în domeniul ingineriei la centrul universitar al UBB din Reșița. Există și 12 noi programe de masterat. Prima etapă a admiterii la Universitatea Babeș-Bolyai va avea loc în perioada 12 – 19 iulie.


banner