Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) au încheiat un protocol strategic care deschide noi oportunități pentru formarea profesională a personalului din penitenciare, stagii de practică pentru studenți și activități comune de cercetare.
Acordul vizează organizarea de programe de formare și specializare în domenii precum psihologie, asistență socială, sociologie, drept execuțional penal și management instituțional. De asemenea, protocolul prevede accesarea de fonduri europene în parteneriat, organizarea de conferințe și evenimente științifice, precum și sprijin pentru dezvoltarea de politici publice în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate.
Colaborarea facilitează implicarea experților din sistemul penitenciar, dar și a studenților UBB – inclusiv masteranzi și doctoranzi – în proiecte și activități desfășurate inclusiv în mediul penitenciar, în condiții reglementate.
„Prin acest parteneriat ne propunem să contribuim la profesionalizarea resurselor umane din sistemul penitenciar și să le oferim studenților UBB oportunități de învățare aplicată, cu impact direct în comunitate”, a declarat prof. univ. dr. Adrian Petrușel, rectorul Universității Babeș-Bolyai.
Parteneriatul prezintă mediul penitenciar ca o posibilă direcție profesională pentru absolvenții UBB, încurajând dialogul interdisciplinar și susținând inovația în domeniile comune de interes.
Acest protocol, valabil pentru doi ani cu posibilitate de prelungire, face parte din strategia UBB de a contribui activ la dezvoltarea societății prin educație, cercetare și parteneriate cu instituții publice relevante.
Vezi și:
Ziua Pompierilor este sărbătorită la Cluj-Napoca în Parcul Central „Simion Bărnuțiu”
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: