UDMR a votat susținerea candidaturii lui Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției, la alegerile prezidențiale din primăvara acestui an, în urma ședinței Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU).
„Crin Antonescu poate garanta stabilitatea şi viitorul României, este un om care respectă comunitatea maghiară şi care poate ţine ţara pe acel drum care înseamnă Uniunea Europeană şi Alianţa Nord-Atlantică (NATO)”, a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor, în mesajul publicat pe pagina sa de Facebook.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a subliniat că România traversează o perioadă dificilă, iar furia cetățenilor este justificată, având în vedere alegerile anulate din decembrie 2024 și lipsa unor explicații clare din partea autorităților.
Liderul partidului politic a atras atenția și asupra pericolului pe care îl reprezintă forțele extremiste care doresc să câștige alegerile și care pun în pericol realizările din ultimii 35 de ani.
Despre alegeri:
Pe 16 ianuarie, Guvernul a aprobat hotărârea privind stabilirea datei alegerilor pentru președintele României. Prin această hotărâre s-a stabilit ziua de 4 mai ca dată pentru alegerea președintelui României.
Al doilea tur de scrutin va avea loc în data de 18 mai, începând cu ora 7.00 până la ora 21, iar alegătorii care la ora locală 21.00 se află în sediul secţiei de votare ori stau la rând pentru a vota, îşi vor putea exercita dreptul electoral până cel târziu la ora 23.59.
Vezi și:
Clujul va avea un nou Plan de Amenajare a Teritoriului
O nouă linie de troleibuz va conecta Gheorgheni, centrul Clujului și aeroportul
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: