UMF Cluj construiește un centru de simulare, training și cercetare, dar și o bibliotecă nouă

1

Proiectul de 17.000 de metri pătrați, în valoare totală de 255 de milioane de lei, va avea două corpuri de clădire: Corpul A, care va fi centrul propriu-zis de simulare și training (cu o valoare de 208 milioane de lei, fonduri proprii ale UMF Cluj) și Corpul B, o bibliotecă ce va avea aproximativ 250 de locuri pentru studenți. Clădirea va avea și trei niveluri de subsol, cu adăpost de protecție civilă și 133 de locuri de parcare. În total, aproximativ 2000 de studenți vor putea folosi, concomitent, cele două corpuri de clădire. Acesta va fi cel mai mare centru integrat de simulare și cercetare medicală din Sud-Estul Europei.

”Pentru universitatea noastră, este cea mai mare investiție pe care o realizăm, parte din investiție prin PNRR. Este un mare pas înainte în dezvoltarea simulării medicale și, de fapt, în pregătirea absolvenților noștri, a medicilor rezidenți și a specialiștilor care vor beneficia de acest centru de simulare dotat la standarde mondiale”, a declarat prof. univ. dr. Anca Buzoianu, rectorul UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Centrul care va fi construit în campusul UMF, este organizat în mai multe zone funcționale, concepute pentru a susține activitățile de educație și cercetare. În zona de stomatologie va funcționa, integrat un centru de stomatologie digitală, care prin tehnologie realizează un pacient virtual (”un geamăn” virtual) care ajută non invaziv în diagnosticare și propunerile de tratament. Informațiile și imagistica sunt folosite în chirurgia stomatologică, asistată de realitate augmentată, în implantologie etc, după cum a precizat prof. dr. Cristian Mihail Dinu, decanul Facultății de Medicină Dentară din cadrul UMF Cluj. El a precizat că aceste tehnologii sunt, deja, folosite, însă noul centru le va concentra în același loc.

Centrul de simulare, training și cercetare medicală este organizat pe specialități medicale și acoperă domenii precum medicina de urgență, anestezie și terapie intensivă, simulare clinică, robotică, laparoscopie, endoscopie, imagistică și anatomie.

Clădirea va avea și patru amfiteatre cu câte 150 de locuri.

Simularea medicală joacă un rol esențial în pregătirea medicilor rezidenți, care au un cadru controlat și sigur în care pot exersa tehnici și manopere chirurgicale, proceduri complexe, fără riscuri pentru pacienți.

banner