UMF ”Iuliu Hațieganu”: O nouă noua ediție a seminarului de integrare a studenților internaționali

0

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, în parteneriat cu organizațiile studențești EMSA (English Medical Students’ Association) și CMC (Corporation Médicale Cluj), cu Ambasada Franței în România și Institutul Francez din Cluj-Napoca, organizează, în perioada 25-29 septembrie 2023, a noua ediție a Seminarului de integrare a studenților internaționali.

Activitățile se desfășoară în paralel, sub denumirea Pre-rentrée 2023, respectiv Welcoming Days 2023, și se adresează studenților admiși în anul I la programele de studiu cu predare în limba franceză și în limba engleză de la Facultățile de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie.

“Prin acest seminar, dorim să îi sprijinim pe tinerii studenți, care provin din peste 60 de
țări, de pe șase continente, în a descoperi un Cluj prietenos, divers și modern și să se simtă cu adevărat ca acasă pe parcursul anilor de studiu. În fiecare an, depunem eforturi pentru a oferi tuturor studenților facilitățile necesare și un mediu propice pentru studiu, dezvoltare și descoperirea tuturor oportunităților pe care orașul Cluj-Napoca le pune la dispoziție. Drept dovadă, suntem universitatea cu cei mai mulți studenți internaționali, peste 3000”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și inițiatoarea acestui proiect.

Seminarul cuprinde o zi a porților deschise, cu vizita Universității de Medicină și
Farmacie ”Iuliu Hațieganu”, o vizită ghidată o orașului, întâlniri cu tutorii în cadrul programului de tutorat-mentorat dezvoltat în universitate, ateliere de inițiere în limba română, conferințe de introducere în cultura românească, prelegeri și ateliere pe tema tehnicilor de învățare eficientă în domeniul științelor de sănătate. Ca noutate, această ediție a seminarului include un modul intitulat ”Etică și integritate academică. Profesionalism medical”.

În cadrul sesiunii administrative, studenții au primit informații despre permisul de ședere, respectiv înregistrarea rezidenței pe teritoriul României, despre asigurarea locuinței, despre sistemul de sănătate din România, precum și alte informații utile. Pentru o deplină acuratețe, aceasta a fost organizată în parteneriat cu Serviciul de Imigrări al Județului Cluj, Casa de Asigurări de Sănătate și Poliția care deservește campusul universitar.

Ceremoniile de deschidere pentru studenții de la secția engleză, respectiv cei de la secția
franceză au avut loc în data de 25 septembrie, în Aula ”Iuliu Hațieganu”. Cu această ocazie,
universitatea clujeană a fost onorată de prezența unor distinși invitați, printre care Mohamed KETATA, Director al Agenției Universitare a Francofoniei pentru Europa Centrală și
Orientală, Lucien TALLEN, Consilier la Ambasada Franței în România, prof. dr. Cornel
CĂTOI, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
(USAMV) și prof. dr. Adrian MIHALCA, prorector Relații Internaționale USAMV Cluj-
Napoca. Ambasadorii Israelului și Belgiei, precum și reprezentați ai Ambasadelor Tunisiei și
Germaniei au transmis studenților urările lor de bun venit prin intermediul unor mesaje video.

În această săptămână, și studenții români din anul întâi au parte de ”Zilele Bobocilor”, un program de integrare și acomodare în mediul universitar din Cluj-Napoca. Cele trei facultăți din cadrul UMF ”Iuliu Hațieganu” vor desfășura o serie de întâlniri și activități introductive, organizate în colaborare cu organizațiile studențești din cadrul universității – OSM
(Organizația Studenților Mediciniști), OSS (Organizația Studenților Stomatologi) și OSF
(Organizația Studenților Farmaciști).

Anul universitar 2023-2024 va începe, la UMF ”Iuliu Hațieganu”, în data de 2 octombrie
și va fi marcat printr-o festivitate la care vor participa membrii comunității academice. Anul
acesta, 600 de studenți internaționali și 1050 de studenți români își vor începe parcursul
educațional la universitatea clujeană, care numără, în total, 9.000 de studenți la toate nivelurile de învățământ (licență, masterat și doctorat).

banner