UPDATE: Concedieri la Betfair Cluj – Care este poziția oficială a companiei

0

Continuă concedierile la firmele mari din Cluj. Nici industria pariurilor, cazinourilor și a jocurilor de noroc nu scapă de acest val. Betfair, o cunoscută casă de pariuri, disponibilizează aproximativ 50 de angajați din iulie 2025.

Consultantul Doru Șupeală afirmă că mai mulți angajați din cadrul Betfair Cluj au fost informați, ieri, 5 februarie 2025, că vor fi puși pe liber.

„Aproximativ 50 de oameni din departamentul Sports Operations din cadrul Betfair Romania Development au primit ieri informarea oficială că vor fi disponibilizați din luna iulie.

Cei disponibilizați făceau parte din echipa care asigura serviciile live de asistență pentru clienții unora dintre cele mai mari platforme mondiale de pariuri online și jocuri de tip casino (păcănele).

Posturile desființate sunt cele care asigurau recepționarea și direcționarea sesizărilor și solicitărilor pariorilor, actualizarea cotelor și a rezultatelor sportive, profilarea clienților, supravegherea pariurilor și prevenirea tentativelor de fraudă.

Anterior, compania desființase și echipa de Content pe care o avea la Cluj, renunțând la specialiștii care creau materiale de promovare pentru evenimentele și pariurile sportive. Acum este prima dată când Betfair Romania desființează un departament întreg.

Nu există încă informații despre eventuale pachete de salarii compensatorii care li s-ar putea oferi celor concediați, comunicatul intern care anunță vestea fiind scris ca de obicei într-o lemnoasă limbă corporateză, care ocupă spațiu mult și nu spune nimic concret.

„Cei 50 de oameni afectați reprezintă mai puțin de 10% din angajații firmei din Cluj”

Firma pretinde că ar încerca să ofere alte joburi pentru cei dați afară, dar nu are nicio poziție deschisă care să corespundă specializării celor afectați.

Cel mai probabil se va încerca o despărțire amiabilă, cu acordul ambelor părți, astfel încât procedura să nu implice instituțiile statului. Cei 50 de oameni afectați reprezintă mai puțin de 10% din angajații firmei din Cluj, cele mai recente comunicări ale companiei anunțând un efectiv de peste 1000 de persoane, unele informații spunâns că sunt peste 2000 de angajați acum. În aceste condiții, desființarea posturilor se poate face fără notificarea prealabilă a ITM.

În 2020, când firma a desființat o altă echipă numeroasă, oferta de despărțire amiabilă a inclus 3 salarii compensatorii, la care se adăuga câte un salariu pentru fiecare an lucrat în filiala din România. Acum, oamenii au primit deocamdată acest previz de șase luni, timp în care nu se știe dacă mai sunt obligați să se prezinte la muncă.

Am cerut ieri mai multor oficiali ai companiei din Cluj o poziție oficială pe această temă, până acum nu am primit nicinn răspuns, voi face public comunicatul firmei imediat ce primesc ceva concret.

Oficial, în comunicarea internă, compania pretinde că posturile desființate la Cluj vor fi reînființate în Marea Britanie la Dublin și Leeds, însă mai multe surse din interiorul firmei dau ca sigură migrarea acestor operațiuni către India, unde firma-mamă investește masiv de câteva luni.

Flutter International, compania-pălărie care controlează mai multe platforme globale de pariuri și păcănele, între care și Betfair, a deschis în August 2024 un foarte mare centru de servicii, care ocupă trei etaje în una dintre clădirile de birouri din Hyderabad, însă firma are pe platformele de recrutare zeci de anunțuri de angajare și pentru birourile din Bangalore și Gurgaon, o suburbie din New Delhi.

„Această etapă este doar prima dintr-un șir mai lung de reduceri ale operațiunilor din România”

Mai multe surse din companie spun că această etapă este doar prima dintr-un șir mai lung de reduceri ale operațiunilor din România și alte țări europene (Malta, Portugalia, Marea Britanie), urmând a fi mutate către India și posturile din echipele de inginerie, care țin de dezvoltarea de software și aplicații și de gestionarea bazelor de date.

De altfel, Flutter International are deja deschise pe Linkedin câteva zeci de roluri Tech în birourile din Bangalore și Gurgaon, în special poziții de top și middle management (Senior Engineering Manager, Associate Director, Director Product Management, Senior Executive), dar și roluri de inginerie digitală (Security Engineer, Data Engineer, DevOps) și poziții în echipa de HR și recrutare, ceea ce sugerează că se pregătește dezvoltarea unui centru de inginerie cu foarte mulți angajați.

La acestea se adaugă numeroase poziții deschise în Gurgaon (New Delhi), în departamentele de Marketing, Conținut, Finanțe, Legal și Procurement, ceea ce arată intenția clară de a muta în India o mare parte a operațiunilor care se derulează acum în țările europene, unde costul cu forța de muncă este mult mai mare”, scrie pe site-ul său strategistul Doru Șupeală.

Potrivit datelor publice de pe site-ul Ministerului de Finanțe, BETFAIR ROMANIA DEVELOPMENT SRL, înregistrată la Cluj-Napoca, a raportat în 2023, o cifră de afaceri de 587.363.177 milioane de lei, în creștere cu 66.57% față de 2022 și un profit de 28.999.633 lei (creștere de 19.01%) și un număr mediu de 1.302 angajați.

Poziția oficială a companiei privind schimbările organizaționale din cadrul Betfair Romania Development

În urma unei decizii de reorganizare a operațiunilor funcțiunii Trading UKI din cadrul Flutter Entertainment, grup din care Betfair Romania Development face parte, departamentul Sports Operations nu se va mai regăsi în structura organizației din Cluj începând cu luna iulie 2025.

Rolurile aferente vor fi consolidate în birourile din Marea Britanie și Irlanda.
Angajații din cadrul departamentului Sports Operations, încadrați pe cele 44 de roluri în discuție, își vor păstra neschimbate responsabilitățile si beneficiile până la data menționată mai sus.

Prioritatea companiei este de a asigura colegilor din acest departament suportul necesar în identificarea altor oportunități în cadrul companiei, aliniate cu expertiza și așteptările lor. Această schimbare nu afectează în niciun fel structura sau activitatea celorlalte departamente din cadrul entității locale.

Betfair Romania Development își continuă planurile de consolidare pe piața românească de IT. În prezent, compania locală numără peste 2.000 de angajați, depășind obiectivului de creștere setat la începutul anului 2024, fiind cel mai mare centru de tehnologie al grupului Flutter Entertainment.

VEZI ȘI:

Cât costă să închiriezi o garsonieră la Cluj-Napoca – Prețurile au crescut cu 11% față de ianuarie 2024

Concedieri masive la compania care deține Napolact – Câte persoane vor rămâne fără loc de muncă