Din prima jumătate a anului și până acum, peste patru milioane de căutări de joburi au fost efectuate de către români. Cei mai mulți au fost interesați de ofertele pe care angajatorii le-au postat pentru pozițiile de șofer, asistent medical, operator call center și contabil, potrivit datelor înregistrate de platforma ejobs.
În ceea ce privește căutările făcute de candidați în platformă, anul acesta dispare din top cinci poziția de inginer, care, la nivelul anului trecut, a fost cea mai populară. Aceasta a fost înlocuită de poziția de șofer, care s-a regăsit în peste 150.000 de căutări active. În această categorie profesională, cei mai mulți dintre candidați sunt interesați de joburile deschise pentru șoferii de categorie B, șoferii de tir și cei de curierat.
Asistent medical a fost a doua cea mai căutată meserie în primele șase luni din acest
an, cu peste 56.000 de interogări în platformă, urmată, la scurtă distanță, de contabil
(55.000 de căutări) și operator call-center (43.000 de căutări). Deși, în valori absolute, joburile remote suscită un interes mai mare decât anul trecut, raportat la celelalte poziții din clasament, sunt în scădere și ocupă, anul acesta, poziția a șasea.
Alte poziții care au generat un număr mare de căutări au fost agent de vânzări,
specialist în resurse umane, lucrător comercial, inginer ori electrician.
Care este salariul mediu net la cele mai căutate joburi?
Potrivit datelor Salario, salariul mediu net al celor care lucrează ca șoferi pleacă de la o medie de 2.800 de lei, net, în cazul curierilor, spre exemplu, și pot ajunge până la 9.000 de lei sau chiar mai mult, dacă vorbim despre șoferi de tir, pe curse internaționale. Salariul mediu net pentru un contabil, la nivel național, este de 3.600 de lei și poate ajunge la 6.000 de lei, în cazul contabililor șefi, în timp ce operatorii din call-center se pot aștepta la câștiguri lunare de aproximativ 2.700 de lei. Un asistent medical câștigă, în medie, 3.200 de lei, pe lună.
VEZI ȘI:
Numărul joburilor remote este în continuă scădere – Ce spun specialiștii despre această tendință
Află care sunt cele mai căutate job-uri – Munca hibrid este preferată de candidați
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: