VIDEO Persoanele cu deficiențe de auz vor putea descoperi expozițiile Muzeului Farmaciei printr-un cod QR

0

QRSign, primul startup din România creat de și pentru persoanele surde, alături de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT), lansează un proiect inovator de accesibilizare culturală. La Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca, vizitatorii vor putea descoperi expozițiile într-un mod complet nou, adaptat nevoilor comunității surde.

Situat în Piața Unirii 28, Muzeul Farmaciei va oferi acces la informații în Limba Semnelor Române (LSR) prin intermediul codurilor QR. Acestea, odată scanate, vor reda clipuri video semnate, realizate de Remus Ilisie din echipa QRSign, care vor ghida vizitatorii prin istoria farmaciei.

Evenimentul este deschis tuturor celor care doresc să descopere cum tehnologia poate transforma experiența culturală. Vizitatorii vor avea ocazia să exploreze Muzeul Farmaciei într-un mod interactiv și să înțeleagă importanța incluziunii în spațiile culturale.

Vezi și:

VIDEO Muzeul Farmaciei din Cluj, inaugurat – De la praf de mumie, la ruine romane

Cea mai mare colecție de mărțișoare din România, la Cluj

Muzeul Etnografic din Cluj, modernizat cu fonduri europene – Un nou centru al tradițiilor românești