VIDEO Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca inaugurează un nou hub educațional în centrul Clujului

0

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a inaugurat noile spații educaționale din fosta clădire a Băncii Transilvania, precum și cele ale fostei Case de Modă, în prezent HUB UTCN. Imobilele, deja ancorate în mentalul colectiv al comunității clujene, sunt două clădiri reper, cu identități diferite și utilizări diferite, care de acum înainte vor găzdui spații de conferințe, cercetare și co-working. Află care sunt facilitățile de care dispune noul hub educațional al UTCN, în materialul de mai jos.

Achiziționate în anul 2017, clădirile au intrat în reabilitare completă în 2020 și au fost finalizate la sfârșitul anului 2023. Fosta clădire a Băncii Transilvania, construită în anul 2002, găzduiește astăzi, pe o suprafață construită de 497 mp, spații educaționale pentru studenții facultăților de profil electric, desfășurate pe 3983 mp.

Intervenția asupra clădirii existente a urmărit o refuncționalizare a spațiilor existente și modernizarea acestora la standarde ridicate. Valoarea proiectului este de 18.203.104,81 lei și a fost susținut atât din veniturile proprii ale universității cât și din bugetul de stat.

Casa de Modă, amplasată pe strada George Barițiu, la numărul 4, a fost construită în anul 1969 și în cadrul ei funcționau cele mai cunoscute cooperative în domeniul textil din oraș, devenind pe parcursul timpului un simbol al orașului.

În prezent, HUB-ul UTCN găzduiește spații de conferințe, cercetare și co-working, pe o suprafață de 5319 mp. Imobilul are certificat de clădire verde, sustenabilă și prevede un înalt standard de eficiență energetică, atât prin termoizolare cât și prin tâmplăria cu grad mare de izolare termică și alte sisteme conexe – de iluminat și echipamente de ventilare și climatizare.

Valoarea totală a investiției se ridică la 24.065.285,50 lei și a fost susținută, de asemenea, din veniturile proprii ale universității și din bugetul de stat.

Pozitionate în cadrul orașului în raport cu alte edificii marcante și cu zona centrală, reabilitarea completă a celor două clădiri a fost gândită să răspundă și să creeze noi premise pentru interacțiunea universității cu diverși actori ai comunității clujene – administrația orașului, mediul de afaceri, mediul socio-cultural și nu în ultimul rând, actualii și viitorii studenți.

banner