În perioada 20 și 22 septembrie vor avea loc Zilele Recoltei la Cluj-Napoca, ediția 2024. Evenimentul se va desfășura pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, cu un program cuprins între orele 8:00 și 22:00.
Zilele Recoltei la Cluj-Napoca reunesc aproximativ 120 de mici întreprinzători și fermieri clujeni care vor prezenta celor interesați fructe și legume de sezon provenite din fermele clujene, de la cartofii de Râșca, la ceapa de Mihai Viteazu și legumele de Jucu.
Fructele vremii, de la mere, la pere de toamnă și piersici de vie, până la struguri de masă sau de vin ori must proaspăt stors, vor putea fi găsite și degustate la Zilele Recoltei.
„Locuitorii municipiului Cluj-Napoca pot să aciziționeze legumele și fructele necesare pentru a-și asigura necesarul pentru sezonul rece sau pot opta pentru produsele gata preparate” a anunțat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
Aceasta este a XII-a ediție a Zilelor Recoltei la Cluj-Napoca, organizată în comun de administrația județeană și cea municipală și este derulată prin intermediul Asociației „Produs de Cluj”.
Vezi și:
Mai multe localități din județul Cluj vor rămâne fără apă potabilă
Primul transplant hepatic din istoria orașului Cluj-Napoca: O tânără de 25 de ani a fost salvată
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: