Zoom the world: 10 motive să vizitezi Costa Rica

0

Cât costă o bere sau o cafea în Costa Rica, dar și care e treaba cu bolovanii lor rotunzi? Haideți să visăm la o vacanță în Costa Rica sau Coasta Bogată, cunoscută și drept Elveția Americii Latine. Ne ajută să descoperim Costa Rica Mihaela Călușer, de la Wens Travel, ea însăși o împătimită a călătoriilor.

  1. Costa Rica este considerată cea mai ecologică țară din lume                                  În Costa Rica, ecologia este considerata o a doua religie, motiv pentru care peste 25% din teritoriul țării este protejat sub forma parcurilor naționale. Deși deține un teritoriu de foarte mici dimensiuni, Costa Rica este mândra posesoare a 5% din biodiversitatea existentă pe Terra. Acolo trăiesc 10% din fluturii lumii, precum și numeroase specii de plante, reptile, pești și nu numai.

  2. Este unul dintre liderii mondiali în producția de cafea                                       

    Află secretul preparării uneia din cele mai apreciate cafele din lume. Se poate merge într-o plantație unde puteți vedea cu ochii voștri cum arată în realitate o plantație de cafea și de ce durează mai bine de un an din momentul în care sunt culese boabele până să poată fi savurate într-o cafea premium, apreciată în întreaga lume și pe care o veți putea degusta aici.

  3. Poți vedea vulcani activi

    Nu te speria, există locuri de unde poții vedea erupții vulcanice, în deplină siguranță. De exemplu, vulcanul Arenal, aflat la o distanță destul de mică de capitala San Jose, este considerat a fi cea mai populară atracție a țării. Sătucul La Fortuna este cel mai potrivit loc de unde poți admira vulcanul în toată splendoarea sa, iar numele acestui sat, care înseamnă de fapt “noroc”, are o poveste destul de interesantă pe care trebuie sa o afli. A primit aceasta denumire nouă în anul 1968, când vulcanul Arenal a erupt pentru prima data, distrugând trei sate mici și aproximativ 232 km de pământ. Însa norocul a făcut ca vulcanul să erupă înspre vest, iar sătucul denumit pe atunci El Borio era localizat la poalele vulcanului înspre est, motiv pentru care acesta a scăpat neatins de furia exploziilor. Astazi, La Fortuna este cea mai apreciată destinație turistică din zona, fiind locul de unde pot fi urmărite făra riscuri spectaculoasele erupții vulcanice, în toată splendoarea lor.

  4. Ai peste 1.500 de kilometri de plaje

    Cu peste 1.500 de kilometri de coastă atât la Marea Caraibelor, cât și la Oceanul Pacific, nici nu e de mirare faptul că țara se mândrește cu unele dintre cele mai frumoase plaje ale lumii. Fiecare plajă are ceva diferit de oferit, de la nisipul alb, negru sau roșiatic și până la oaspeții ce colorează decorul: maimuțe, leneși, reptile sau ratoni. Printre cele mai apreciate plaje din Costa Rica sunt cele din Parcul Național Manuel Antonio, cele din peninsula Nicoya sau cele din Parcul Național Corcovado.

  5. Explorezi pădurea tropicală

    Pădurea tropicală se poate explora în stil tradițional, într-o barcă fără motor, pentru a nu speria viața sălbatică ce trăiește aici și pentru a avea posibilitatea de a vedea în mediul lor natural animale precum maimuțe, caimani, leneși, iguane, testoase, crocodili, dar și numeroase păsări exotice sau fluturi.

  6. Peșteri vechi de milioane de ani

    Cei care doresc și sunt amatori de speologie, pot face tur al peșterilor Venado, o bijuterie a țării ascunsă sub pamant. Un loc cu adevărat fascinant, peșterile Venado sunt vechi de aproximativ 6 milioane de ani, descoperite din întâmplare de un vânător în anul 1945, iar astăzi sunt o atracție pentru milioane de turiști. Aceștia vin să vadă rămășițele unor cascade de mii de ani, numeroase stalactite, stalagmite precum și fauna exotică bogata formata din pești, insecte, păianjeni și nu mai puțin de patru specii de lilieci.

  7. La pescuit, în Costa Rica

    Hai la o sesiune de pescuit sportiv pe lacul Arenal. Învață de la ticos (așa își spun lor înșiși localnicii) secretele pescuitului tradițional. Apele calme ale zonelor special amenajate pentru acest sport oferă o experiență de neuitat pentru toți membrii familiei precum și posibilitatea de a zări, din când în când, țestoase de mare, delfini sau balene.

  8. Izvoare cu apă termală În Tabacon Hot Springs vor găsi izvoare cu apa termală de diferite temperaturi în care se pot revigora trup și suflet.
  9. Rezervația Naturală Monteverde                                                                  Considerată a fi “una din cele 7 minuni din Costa Rica” rezervația atrage în fiecare an zeci de mii de turiști, care vin sa admire fauna și flora bogată. Aceasta găzduiește cel mai mare număr de specii de orhidee din lume, aproape 500, din care 34 au fost recent descoperite. Tot aici mai avem parte de o surpriza, fiindca broscuța aurie de Monteverde, care a fost declarată dispărută în 2008, a fost redescoperita cu puțin timp în urmă, astfel poate ai norocul să o și observi în mediul ei natural.

  10. Cu tiroliana pe deasupra pădurii

    Tot în rezervația Monteverde, poți face un Tur Canopy. Acesta durează aproximativ 3 ore și se adresează adulților, dar și copiilor peste 5 ani. O experiență unică pe care o trăiești de puține ori în viață, acest tur constă de fapt într-o călătorie cu tiroliana deasupra pădurii dese, unde ai impresia că zbori precum o pasăre și, mai mult decât atât, ai șansa să te întâlnești față în față cu maimuțele jucăușe, ascultând în același timp concertul oferit de păsările exotice.

    BONUS

  11. Mâncare locală e delicioasă. Nu rata feluri precum “gallo pinto” , în traducere “cocoș vopsit” – un mix delicios între orez, fasole neagră și ouă sau “olla carne” – o rețetă delicioasă cu carne de vită, orez cu legume și fructe exotice.
  12. Care povestea cu bolovanii rotunzi? Științific e numesc trovanți. Aceste pietre au fost descoperite pe insula Isla del Cano, unde au fost excavate aproximativ 300 de bucăți de dimensiuni diferite, de la o circumferinta de numai cativa centimetri și o greutate de cateva grame, pana la o circumferinta de 2 metri si o greutate de chiar si pana la 15 tone. Nimeni nu stie inca cu adevarat care a fost scopul pentru care au fost faurite aceste pietre, daca au fost simple sculpturi sau au avut un rol mult mai semnificativ, insa misterul ce le inconjoara atrag in fiecare an milioane de turisti care isi doresc sa desluseasca acest mister.
  13. Siguranta: Costa Rica este considerata cea mai sigura tara din America Centrala si asta am simtit si noi in timpul calatoriei noastre. Cu toate astea, respectati regulile de bun simt si nu va afisati lucrurile de valoare la vedere. Atentie prin capitala San Jose, sunt anumite zone, chiar centrale, in care nu este bine deloc sa va aventurati. Avenida Central, principalul bulevard pietonal este sigur si reprezinta cam pincipala atractie a orasului.
  14. Încă două curiozități despre Costa Rica și gata! Costa Rica este unul dintre puținele state din lume care a renunțat la armată. Și…prostituția este legală la ei, dar deținerea de materiale pornografice este ilegală.
  15. Pentru că v-am promis, iată și prețul unei cafele în Costa Rica: 10 lei, o bere locală e aproape 10 lei (o jumătate de litru), iar una de import aproape 17 lei (la 0,33, ce credeați?)

banner