1 Iunie, sărbătorit cu mult sport la Cluj-Napoca – evenimente pentru copii și părinți, în Baza Sportivă Viitorul din Gheorgheni

0

Sportul reprezintă una dintre cele mai îndrăgite activități la care copiii iau parte cu ocazia Zilei Internaționale care le este dedicată. Cu acest prilej, reprezentanții Academiei de Fotbal Viitorul Cluj, care, totodată, aniversează 10 ani de existență, au decis să organizeze joi, 1 iunie, în Baza Sportivă Viitorul din cartierul Gheorgheni, un eveniment dedicat atât copiilor, cât și părinților care îi însoțesc. De la ateliere de oină și taekwondo, competiții de fotbal și sesiuni de fitness, până la tombole cu premii, participanții se vor bucura de multe suprize pregătie special pentru aceștia.

Invitată la Via Cluj Tv, în emisiunea România Via Cluj, persoana responsabilă de comunicare și PR din partea academiei, Andreea Codău, a prezentat întregul program al evenimentului și a dezvăluit o parte dintre surprizele care îi așteaptă pe participanții de toate vârstele. De asemenea, președintele Federației Române de Oină (FRO), Nicolae Dobre, care va fi prezent la eveniment, a transmis un mesaj către toți copiii care doresc să descopere frumesețea sportului național al României. Întregul material este disponibil mai jos.

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

Ioan Ovidiu Sabău și Mihai Silvășan, pe lista invitaților la SportsTalks – ce alte personalități vor fi prezente la Sports Festival

10 ani de fotbal clujean la Academia de Fotbal Viitorul Cluj

Și nevăzătorii pot practica oina, sportul național al României