Apoldia, locul în care se plămădește aurul lichid al Transilvaniei

0

Încă din vechime, vinurile albe ale Transilvaniei erau comparate cu aurul lichid. Această comparație era făcută atât datorită culorii superbe pe care o căpătau anumite feluri de vin, învechit în butoaie de stejar, cât și datorită faptului că unele dintre aceste vinuri erau atât de bune, încât erau vândute pe multe monede răsunătoare de aur.

Legenda spune că în sudul Transilvaniei, în zona Apoldia, vița de vie era cultivată încă de pe vremea dacilor. Dincolo de legendă, este sigur că localnicii din zonă produceau vin de calitate foarte bună încă din Evul Mediu.

În această zonă se întâlneau tradițiile cultivatorilor locali, care păstrau de sute de ani meșteșugul producerii vinului, cu cele aduse de maghiari din zona Tokáj și cu cele aduse de sași din zona Rinului. Acum, aceste tradiții sunt puse în valoare de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj, care a cumpărat domeniul viticol de la Apoldia. Pe cele 50 de hectare sunt cultivate soiuri de struguri nobili precum Muscatul ori Rieslingul, dar este păstrat și nucleul genetic al unui vechi soi românesc, Iordana.

Rectorul universității clujene, profesorul Cornel Cătoi, a inspirat și un festival. La prima ediție a Apoldia Fest, voia bună, vinul excelent și oaspeții de seamă s-au bucurat de noua recoltă de struguri pe muzica formației Pasărea Rock.