Studenții USAMV Cluj-Napoca au învățat cum să acorde primul ajutor – vezi tehnicile prezentate de salvatorii SMURD

0

Studenții Universității de Știinte Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca au participat marți, 28 martie, la un atelier de prim ajutor, organizat în cadrul campaniei “Before 112”, un proiect inițiat de Direcția de Asistență Socială și Medicală. În cadrul acestuia, au învățat atât manevre de resuscitare de bază, cât și modul în care pot folosi defibrilatoarele amplaste în mai multe zone din oraș.

Cursul a fost predat de către doi salvatori cu experiență în misiuni SMURD. Este vorba de un instructor al Centrului de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență, respectiv de o voluntară din cadrul programului „Salvator din Pasiune”. Pentru a demonstra tehnicile salvatoare, aceștia au folosit mai multe manechine speciale.

Campania „Before 112” susține învățarea corectă a manevrelor salvatoare, deoarece acestea pot fi aplicate, oricând, de oricine. Până la sosirea echipajelor de urgență, resuscitarea crește șansele de supraviețuire a persoanelor care suferă un infarct miocardic sau alte tipuri de atacuri cerbrale.