În dimineața zilei de joi, 15 februarie, o hală de pe Calea Baciului din Cluj-Napoca a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul puternic a avut loc în proximitatea imediată a unor blocuri de locuințe, însă pompierii din Cluj au reușit să stingă rapid focul, împiedicând astfel extinderea către alte proprietăți.
Primul apel de urgență a fost înregistrat la 07:33, iar la fața locului au fost trimise echipele de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca. Concret, primele trei autospeciale au ajuns la locul intervenției la 07:44, în condiții de trafic aglomerat. În momentul respectiv, incendiul se manifesta extins, cu flacără deschisă acoperind întreaga hală, cu o suprafață de aproximativ 650 de metri pătrați.
Concomitent, s-au deplasat spre locul solicitării forțele de la Detașamentele 2 Cluj-Napoca și Turda. Suplimentar, au fost solicitate câte o autospecială de la ISU Bihor și ISU Sălaj.
“În cele din urmă, nu a mai fost necesară intervenția colegilor din județele învecinate, întrucât pompierii clujeni au localizat rapid incendiul. În plus, pe parcursul intervenției nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale. Echipajele noastre au lucrat simultan, pe mai multe sectoare, pentru localizarea și stingerea incendiului, respectiv protejarea imobilelor din vecinătate. Spre exemplu, la numai cinci metri distanță de hala afectată era situat un imobil pe trei niveluri, pe care pompierii l-au protejat în totalitate, fără a se înregistra pagube.
S-a reușit de asemenea protejarea blocului de locuințe, pe cinci niveluri, aflat la 15 metri de hală. În acest caz, pagubele se rezumă doar la geamurile imobilului, ca urmare a căldurii intense. Pe de altă parte, vântul puternic a îngreunat intervenția și a favorizat flăcările”, au transmis pompierii clujeni.
Din cauza degajărilor de fum, s-a emis un mesaj de avertizare către populație prin sistemul RO-Alert. Au ars materialele depozitate în interiorul halei, cum ar fi instalații sanitare, termice, electrice și diferite utilaje.
La misiune au participat 6 ofițeri, împreună cu 72 de subofițeri și 11 soldați, care au operat 7 autospeciale cu apă și spumă, 2 autospeciale pentru intervenții și salvări de la înălțimi, precum și o ambulanță SMURD trimisă în avans.
Operațiunea pompierilor s-a încheiat la ora 13:30, după ce ultimele echipe au eliminat focarele ascunse și au remediat efectele negative ale incendiului. Cauza incendiului rămâne neclară și se desfășoară investigații în acest sens.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: