CFR Cluj, datorii de zeci de milioane de euro

0

CFR Cluj trece printr-o perioadă dezastruoasă, atât sportiv, cât și financiar. Clubul din Gruia a făcut publice datele fiscale pe anul 2023. Datoriile grupării patronată de Ioan Varga se ridică la peste 30 de milioane de euro, chiar dacă multe dintre cheltuieli s-au micșorat. Echipa are datorii și către angajați, de 2,1 milioane de euro. Mai mult, CFR Cluj a înregistrat o pierdere de 4,6 milioane de euro în anul 2023.

Echipa tocmai a rămas fără antrenor și președinte, după ce Adrian Mutu și Cristi Balaj și-au prezentat demisia. Echipa a fost umilită în Cupa României de Corvinul Hunedoara, scor 0-4, și a ratat un obiectiv important. În Superliga, cu 8 etape înainte de finalul play-off-ului, CFR e la 10 puncte sub liderul FCSB.

Unul dintre motivele pentru care tot ce se adună dă cu minus este că banii primiți de la UEFA au fost mult mai puțini. În sezonul precedent, CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul pentru optimile Conference League, unde a fost eliminată de Lazio cu 0-1 la general.

În cel actual, echipa ardeleană a pierdut cu Adana în turul doi preliminar din Conference League. Ca urmare, suma primită a fost cu 6 milioane de euro mai mică decât 2022/2023, scrie gsp.

VEZI ȘI:

Dan Petrescu se desparte de Jeonbuk – Care sunt cele două condiții pentru a reveni la CFR Cluj

Fostul antrenor Andrea Mandorlini nu a plecat de la CFR Cluj – Nelu Varga: „Am stabilit împreună ca el să facă asta”

Șase jucători de la CFR Cluj pot fi vânduți în vară – Cristi Balaj: „Sunt în atenția cluburilor”