Cristi Manea (26 de ani) rămăsese liber de contract în această vară după despărțirea de CFR Cluj, iar fundașul dreapta a surprins pe toată lumea când a semnat cu Rapid. Mutarea a fost oficializată luni, 24 iunie. Imediat după ce s-a oficializat transferul, patronul echipei din Gruia, Ioan Varga, s-a declarat extrem de supărat, întrucât a afirmat că i-a oferit internaționalului român un bonus la semnătură în valoare de 300.000 de euro și același salariu (12.000 de euro lunar) pentru a rămâne.
În cele din urmă, potrivit celor de la Fanatik, Cristi Manea a fost convins de Dan Șucu să semneze pe trei ani cu Rapid după ce acționarul majoritar al giuleștenilor i-a oferit o primă de instalare în valoare de 200.000 de euro și un salariu lunar de 17.500 de euro.
Dacă va rămâne timp de trei ani la Rapid, Cristi Manea ar încasa în total suma de 830.000 de euro (200.000 prima + 630.000 salariu). În schimb, dacă ar fi acceptat aceeași ofertă din partea CFR-ului, tot pe trei ani, cvintuplul campion al României ar fi câștigat suma de 732.000 de euro (300.000 prima + 432.000 salariu).
Astfel, noul jucător al giuleștenilor a dat prioritate unui oferte mai avantajoase cu aproape 100.000 de euro, conform digisport.ro.
”Bun venit, Cristi! În vârstă de 26 de ani, fundașul dreapta are un palmares bogat, cu cinci titluri de campion, o Cupă a României și două Supercupe ale României, având 25 de selecții la națională, pentru care a marcat de două ori.
Rămas liber de contract în această vară, după despărțirea de CFR Cluj, Cristian Manea va îmbrăca tricoul alb-vișiniu al Rapidului pentru următoarele trei sezoane”, a fost mesajul postat de Rapid.
2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Cristi Manea, conform Transfermarkt. 26 de meciuri și două goluri sunt cifrele lui Cristi Manea în sezonul precedent din SuperLiga.
VEZI ȘI:
Philip Otele pleacă de la CFR Cluj: Nelu Varga a acceptat oferta de 4,5 milioane de euro
„Fiul clubului” se întoarce la CFR Cluj: omul-trofeu a bătut palma cu Dan Petrescu
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:
















