Pictorul român Adrian Ghenie ocupă locul al doilea în clasamentul celor mai scumpe lucrări de artă ultra-contemporană la nivel mondial. Adrian Ghenie a avut 16 lucrări de artă scoase la vânzare în prima jumătate a anului 2024.
Platforma Artnet a publicat raportul care analizează tendințele din lumea artei până la jumătatea anului în curs, dar și clasamentele celor mai bine vânduți artiști. Adrian Ghenie a revenit în topurile celor mai scumpe opere de artă ultra-contemporană și al celor mai bine cotați artiști din lume. Experții Artnet au făcut și o analiză a ultimului deceniu și au conchis că principala tendință în privința achizițiilor este preocuparea colecționarilor pentru artiștii ultracontemporani (născuți după 1974).
Adrian Ghenie a avut 16 lucrări de artă scoase la vânzare în prima jumătate a anului în curs. Au fost adjudecate 11 dintre acestea, însumând un total de 5.632.985 de dolari și o rată de achiziție de 69%. Astfel, Ghenie a revenit în clasamentul general al celor mai bine vânduți și cotați artiști din lume, direct pe poziția a cincea.â
Este singurul artist din Europa continentală care intră în acest top, restul fiind britanici, americani, asiatici sau nigerieni.
În ceea ce privește clasamentul celor mai bine vândute opere de artă ultracontemporană, lucrarea “Unchiul” (The Uncle), realizată în 2019, a fost adjudecată pentru 3 milioane de dolari, un rezultat excelent care îl plasează pe Ghenie pe locul al doilea în clasamentul celor mai bine vândute opere de artă ultracontemporană, fiind și în această categorie singurul artist din Europa continentală cu o pictură în acest top.
Vezi și:
Nu știi ce carieră vrei să alegi? Află de la psihologi specializați în orientarea profesională
Academia Română, filiala Cluj-Napoca, sărbătorită în cadrul „Zilelor Academice Clujene”
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: