Ultima etapă din Superligă înaintea pauzei competiționale debutează vineri, 7 noiembrie, cu duelul dintre Universitatea Cluj și Metaloglobus București, programat la ora 18:00. „Studenții” sunt pe locul 11 în campionat, la 5 puncte de ultima poziţie de play-off şi la 15 de primul loc, ocupat de Botoşani.
Clujenii au nevoie ca de aer de cele trei puncte dacă vor să mai spere la calificarea în faza superioară a competiţiei, iar Cristiano Bergodi speră să bifeze prima victorie pe teren propriu ca antrenor oficial.
De cealaltă parte, oaspeţii sunt ultimii, cu doar 7 puncte acumulate după 15 etape, însă ultimele rezultate le dau speranţe elevilor lui Mihai Teja.
„Am încredere în jucătorii mei și sper că vom face un meci bun din toate punctele de vedere, pentru că întâlnim o echipă care în ultimul timp a câștigat puncte și este antrenată bine, de un antrenor pe care îl cunosc foarte bine, Mihai Teja, cu care am lucrat la Steaua.
Cred că suporterii așteaptă să câștigăm acest meci, dar e normal că se așteaptă întotdeauna să câștigăm. Nu s-a întâmplat cu FCSB, sperăm cu Metaloglobus. Am văzut calendarul, programul este cu trei meciuri acasă (din următoarele patru-n.n) și trebuie să fie un lucru important că jucăm în fața propriilor suporteri.
Am venit de puțin timp și trebuie să implementez ideile mele, am schimbat sistemul de joc, nu e ușor. Mă gândesc ce trebuie să facem ca meci după meci, să jucăm cât mai bine, să avem mai multă posesie și să fructificăm, să exploatăm spațiile care pot apărea în cursul meciului, iar în fața porții trebuie să îmbunătățim finalizarea”, a spus Cristiano Bergodi înaintea acestui meci.
Vezi și:
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:


















