Sport gratuit pentru seniori la Moving Florești – Program special pentru persoane 40+ și familiile lor

0

Impact Sport Academy lansează programul „Seniori în Mișcare – Aleargă cu Impact!”, o inițiativă dedicată persoanelor de peste 40 de ani și familiilor acestora, în cadrul Moving Florești 2026.

Evenimentul pilot va avea loc în zilele de 9 și 10 mai, într-un spațiu amenajat în apropierea pistei de alergare a festivalului, unde participanții vor putea lua parte gratuit la sesiuni de mișcare adaptată, coordonate de instructorii ISA.

Sesiuni gratuite de mișcare pentru adulți și seniori

Programul „Seniori în Mișcare” își propune să combată sedentarismul și izolarea socială în rândul adulților și seniorilor, prin activități accesibile și incluzive, fără presiunea performanței sportive.

Participanții vor putea alege între două tipuri de sesiuni:

  • Start Ușor – dedicată persoanelor mai puțin active sau celor cu limitări fizice;
  • Ritm Mediu – destinată adulților între 40 și 60 de ani cu un nivel moderat de activitate fizică.

Fiecare sesiune durează între 45 și 60 de minute și include exerciții funcționale, mișcare adaptată și Protocolul RESET, o metodologie dezvoltată de ISA pentru susținerea echilibrului socio-emoțional prin activitate fizică.

Participarea este gratuită și nu necesită înscriere prealabilă.

Mișcare și conexiune între generații la Moving Florești

Organizatorii încurajează participarea inter-generațională, astfel încât tinerii prezenți la festival să vină alături de părinți sau bunici.

Potrivit reprezentanților Impact Sport Academy, inițiativa urmărește să transforme sportul într-o experiență comună pentru întreaga familie și să promoveze incluziunea socială prin activitate fizică.

Model social: profit reinvestit în sport gratuit

Impact Sport Academy funcționează ca întreprindere socială certificată, iar minimum 90% din profitul obținut din activități comerciale, precum personalizarea echipamentelor sportive și tipărirea materialelor educaționale, este reinvestit în programe sociale și educaționale gratuite.

Programul „Seniori în Mișcare” reprezintă prima inițiativă ISA dedicată exclusiv adulților de peste 40 de ani, costurile fiind acoperite integral din fondul social al organizației, fără finanțare publică directă.

„La Moving Florești vrem să demonstrăm că un model economic sustenabil poate finanța sport gratuit pentru oricine, indiferent de vârstă”, a declarat Mihai Armanca.

Informații utile pentru participanți

  • Data: 9 – 10 mai 2026
  • Locație: zona pistei de alergare din cadrul Moving Florești
  • Program sesiuni:
    • Start Ușor: 11:30 – 13:00
    • Ritm Mediu: 12:00 – 13:00
  • Participare: gratuită, fără înscriere
  • Public țintă: persoane 40+ și tineri care participă alături de un adult 40+.

Vezi și:

CTP Cluj-Napoca suplimentează transportul public pentru meciurile din 8 și 9 mai

banner