Alexandru Rafila: Masca din nou obligatorie în România! Află unde și în ce condiții se poartă

0

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat locurile unde trebuie purtată masca în acest moment și dacă aceasta va fi din nou obligatorie în toată țara, începând din toamnă.

“Masca a revenit în unitățile sanitare. Noi avem o bază legală care permite fiecărei unități sanitare, inclusiv la cabinetele medicilor de familie, să utilizeze masca, atât personalul, cât și pacienții, pentru prevenirea transmiterii infecțiilor nosocomiale, diverse infecții și aici includ și infecția cu coronavirus.

E un ordin din anul 2016, ordinul 1101 care este disponibil în acest moment și își poate face efectul fără niciun fel de probleme la nivelul unităților sanitare.

Dacă discutăm în general, masca trebuie purtată în spațiile închise, aglomerate și în mijloacele de transport în comun. Noi nu putem face decât o recomandare în momentul de față, dar, în mod evident, dacă va există o situație care să pună sistemul de sănătate în pericol, în ceea ce privește gradul de absorbție al pacienților, fie COVID, fie alte patologii, sigur că noi vom prezenta această situație, iar Guvernul României va lua măsurile pe care le consideră necesare într-un astfel de context”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.

9 decese în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 65.824 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 18.07.2022 (10:00) – 19.07.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 9 decese ( 8 barbați și 1 femeie), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 9 decese: 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 4 la de vârstă 70-79 de ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

8 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.

Din totalul de 9 pacienți decedați, 4 au fost nevaccinați și 5 vaccinați.