Benzinării din toată țara au fost amendate în urma neconformităților depistate în timpul controalelor efectuate săptămâna trecută. Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de peste 700 000 de lei.
Campania s-a desfăşurat în toate judeţele şi a vizat toate tipurile de întreprinderi (mici, mijlocii şi mari, cu capital de stat, privat şi mixt), care efectuează activităţi de distribuţie a carburanţilor pentru autovehicule.
Peste 150 de amenzi
„Pentru neconformităţile depistate în cadrul campaniei de control, inspectorii de muncă au aplicat 1171 de sancţiuni, din care 1009 avertismente şi 162 amenzi, în valoare totală de 702.300 lei. Pentru remedierea neconformităţilor constatate în domeniul relaţiilor de muncă, au fost dispuse 786 de măsuri, iar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost dispuse 1038 de măsuri, cu termene de îndeplinire precise. Măsurile dispuse de inspectorii de muncă au termene concrete de remediere a neconformităţilor constatate, iar aceştia vor monitoriza modul în care angajatorii îndeplinesc măsurile dispuse, la termenele scadente”, se precizează în comunicatul Inspecției Muncii.
Foto: Agerpres
Inspectorii de muncă au constatat mai multe nereguli, printre care și lipsa evidenţei zonelor cu risc ridicat şi specific, documente neactualizate, neefectuarea verificării periodice a rezistenţei de dispersie a prizelor de împământare sau lipsa instruirii adecvate în domeniul Securității și Sănătății Muncii (SSM) privind atmosferele explozive.
Reprezentaţii Inspecţiei Muncii au descoperit că lipsesc instrucţiuni privind folosirea surselor de foc deschis (inclusiv pentru fumat) şi indicatoare de semnalizare de securitate şi a zonelor, precum şi marcajele căilor de acces şi de circulaţie. De asemenea, s-a constatat neacordarea echipamentului de protecţie corespunzător, din materiale care nu pot produce descărcări electrostratice, dar şi neutilizarea echipamentului individual de protecţie din dotare de către lucrători.
Cele mai frecvente deficienţe constatate în fiecare domeniu
Cele mai întâlnite nereguli din domeniul SSM sunt:
-depozitarea necorespunzătoare a materialelor inflamabile şi a buteliilor fără gardă de protecţie nedemontabilă, manipulate manual, care nu prezentau capacul de protecţie montat prin infiletare
-operatori Gaz Petrolier Licheifat (GPL) neautorizaţi
-lipsa autorizaţiei Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientele sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR) la staţia GPL.
În domeniul relaţiilor de muncă, deficienţele cele mai frecvente au fost:
-nerespectarea dispoziţiilor legale privind durata maximă a timpului de muncă, necompensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător sau neacordarea sporului corespunzător la salariu, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibil
-nerespectarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal şi de sărbătoare legală
-neevidenţierea reală, în documentele de evidenţă a timpului de muncă, a numărului de ore efectiv lucrate de către salariaţi
-nerespectarea obligaţiei legale de a ţine evidenţa timpului de muncă la locul de muncă
-neevidenţierea în documentele de prezenţă a orei de începere, respectiv de terminare a programului de muncă
-inexistenţa copiei contractului individual de muncă la locul de muncă
-neevidenţierea, în contractul individual de muncă, a programului inegal şi nerespectarea dispoziţiilor legale privind registrul general de evidenţă a salariaţilor
Au fost controale și la Cluj
„În controalele la care am asistat în Cluj, Bihor și Maramureș, am constatat că încălcarea, în domeniul relaţiilor de muncă, a prevederilor privind timpul de muncă şi de odihnă poate genera, pe fondul unei stări de oboseală, situaţii de risc atât pentru lucrători cât şi pentru consumatori, aşa cum un risc crescut îl generează şi utilizarea muncii nedeclarate. În acest domeniu, cea mai gravă abatere constatată este reprezentată de cele opt situaţii de muncă nedeclarată, dintre care trei persoane nu aveau contracte individuale de muncă încheiate. […] Aceasta poate cauza situaţii foarte grave produse de un lucrător neinstruit din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă şi faţă de care angajatorul este în imposibilitatea de a-l responsabiliza pentru munca prestată şi pentru eventualele pagube produse sau de a-l cerceta disciplinar”, a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.
Campania naţională de verificare a modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătățirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor s-a desfășurat în perioada 15-22 iulie 2022. Totodată, a fost verificat și modul de respectare a prevederilor legale în legătură cu contractele individuale de muncă stabilite de către angajatorii care îşi desfăşoară activităţi în staţiile de distribuţie ale carburanţilor auto cod CAEN-4730.
VEZI ȘI:
5 din 10 angajați și-au schimbat locul de muncă în ultimii doi ani – află motivul
Anunț important pentru șoferi – Cresc amenzile pentru lipsa rovinietei
MUNCA ÎN EXCES te poate ucide! De la câte ore muncite pe săptămână ești în pericol
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: