Amintirile fanilor UNTOLD vor face parte din aftermovie-ul 2020

0

Organizatorii UNTOLD pregătesc mai multe momente deosebite pentru următoarea perioadă, chiar dacă festivalul nu are loc fizic în acest an. Fanii UNTOLD sunt invitați să își caute în telefoanele și aparatele foto proprii amintirile lor de la edițiile trecute și să le trimită organizatorilor. Acestea vor fi folosite pentru un aftermovie mai special, “My Untold Story”.

”De-a lungul celor cinci ediții, fanii festivalului și artiștii au trăit momente legendare, unice, care, cu siguranță, sunt păstrate undeva bine în memoria telefonului. Anul acesta este unul deosebit în care amintirile fanilor vor face parte din aftermovie-ul UNTOLD 2020.

Dacă au urcat pe scenă cu Robbie Williams, Jason Derulo sau Dimitri Vegas and Like Mike sau au reușit un selfie cu unul dintre artiștii preferați, tot ce trebuie să facă fanii festivalului este să trimită amintirea memorabilă pe http://mystory.in-town.ro/. Orice dovadă legendară din ultimii cinci ani găsită prin telefon sau prin social media poate fi premiată și poate ajunge la toți iubitorii festivalului”, transmit organizatorii UNTOLD.

Fanii festivalului sunt așteptați să trimită amintirile lor până pe 24 iulie 2020.

banner