Apoldia Maior, locul unde renaște producția vinurilor de calitate

0

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj și-a asumat misiunea nobilă de a contribui la renașterea producției de vinuri de calitate în podgoria de la Apoldia Maior. Legendele spun că pe dealurile însorite din sudul Transilvaniei vechii daci cultivau viță de vie.

Alte legende spun că preoții lui Zamolxe descurajau pe cât puteau pasiunea dacilor pentru vin.

Dincolo de legende, este cert că sașii au adus în Transilvania în Evul Mediu tehnici avansate de vinificare, precum și noi soiuri de struguri, apreciate de cronicarii și de aristocrații vremii, dar și de săteni ori de locuitorii burgurilor înființate de coloniștii veniți din Europa Occidentală. Tradiția producției de vin de bună calitate a fost păstrată de-a lungul secolelor în podgoria din județul Sibiu.

În podgoria Apoldia Maior, specialiștii universității clujene depun toate eforturile pentru a salva un vechi soi românesc, numit Iordana, al cărui nucleu genetic este păstrat în această podgorie, spune rectorul USAMV, Cornel Cătoi.