Atacantul Eduardo Bodnar, în vârstă de 16 ani, a semnat primul său contract profesionist cu Universitatea Cluj, confirmând evoluțiile excelente din ultimii ani la nivel juvenil.
Născut în Rădăuți, tânărul fotbalist și-a început cariera la echipa locală Cenizia Rădăuți, ulterior trecând prin academia celor de la FC Botoșani. În urmă cu aproximativ doi ani și jumătate, acesta a ajuns la Universitatea Cluj, unde și-a continuat dezvoltarea.
Pe postul de atacant central, Bodnar a avut un parcurs impresionant. A câștigat Liga Elitelor U16 în sezonul 2023–2024, după o finală dramatică împotriva celor de la Universitatea Craiova, decisă la lovituri de departajare, unde a contribuit cu un gol. Ulterior, a cucerit și Cupa Elitelor, după o finală câștigată categoric cu Farul Constanța (4-0), marcând cu o lovitură de cap.
Performanțele individuale ale tânărului atacant sunt la fel de remarcabile. În sezonul precedent, acesta a înscris nu mai puțin de 45 de goluri, iar în actuala stagiune a ajuns la 16 reușite pentru echipa U17, inclusiv un hat-trick decisiv într-o victorie spectaculoasă cu Rapid București (3-2). De asemenea, a oferit și trei pase decisive.
La nivel internațional, Eduardo Bodnar a bifat evoluții importante pentru naționala U17 a România, contribuind la calificarea în Liga A a preliminariilor Campionatului European, după rezultate notabile împotriva unor echipe precum Azerbaijan, Franța și Israel. Mai mult, generația din care face parte a obținut o performanță istorică, calificându-se pentru prima dată la un turneu final de Campionat Mondial U17.
Drumul spre această performanță a inclus victorii cu Islanda și Portugalia, dar și un meci disputat împotriva Italiei, acestea reprezentând și cele șase selecții ale atacantului la nivel U17.
Anterior, între noiembrie 2024 și martie 2025, Bodnar a evoluat și pentru naționala U16 a României, bifând trei meciuri amicale împotriva Slovaciei, Muntenegrului și Ucrainei.
Prin semnarea acestui contract profesionist, Universitatea Cluj își confirmă încrederea în potențialul unuia dintre cei mai promițători tineri atacanți din fotbalul românesc.
Vezi și:
Incendiu pe strada Zizinului – Pompierii intervin la un garaj și o locuință
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:


















