Avarii majore la rețeaua de apă: Cluj-Napoca și Florești, fără apă în mai multe zone

0

Compania de Apă Someș S.A. anunță că mai multe zone din Cluj-Napoca și Florești vor fi afectate miercuri, 16 iulie 2025, de întreruperi în furnizarea apei potabile, ca urmare a unor avarii apărute la rețeaua publică de alimentare.

În Cluj-Napoca, sunt afectate străzile Smaranda Brăescu și Profesor Gheorghe Marinescu, iar reluarea furnizării apei este estimată pentru ora 17:00. În Florești, apa este întreruptă pe strada Avram Iancu, între numerele 404 și 420, iar serviciul ar urma să fie reluat în jurul orei 15:00.

„Apariția unei avarii pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi prevăzută și este însoțită, de regulă, de întreruperea imediată a furnizării apei. În astfel de situații, anunțarea întreruperii poate avea loc ulterior sistării efective a alimentării”, au transmis reprezentanții companiei.

Compania de Apă Someș S.A. precizează că echipele intervin în regim de urgență și depun eforturi pentru remedierea cât mai rapidă a defecțiunilor și reluarea alimentării cu apă în condiții normale.

Vezi și:

Ministrul Educației, despre Titularizare 2025: „Vor fi locuri”

Cod galben de caniculă și furtuni în cea mai mare parte a țării

banner