În premieră națională, într-un sat din vestul țării a fost inaugurată Big Bench (Marea Bancă). Este prima bancă de acest gen din România care va avea și pașaport și care face parte dintr-un proiect global de susținere a turismului.
Astfel, proprietarii unui complex turistic din Arad au inaugurat, duminică, 20 august 2023, prima Big Bench din România. Evenimentul a avut loc la hotarul dintre județele Timiș și Arad, în cel mai înalt punct belvedere de pe dealurile satului dispărut Labașinț, în comuna Șiștarovăț, județul Arad.
Această bancă uriașă face parte dintr-un proiect global de susținere a turismului și este creația lui Chris Bangle, un designer vizionar, care a pus bazele unei experiențe unice în peisajul Borgata, din Clavesana, Italia.
„Big Bench a devenit rapid o atracție pentru localnici și vizitatori deopotrivă. Dincolo de designul său neobișnuit, această bancă a reprezentat ceva mai mult decât un simplu obiect de mobilier urban. A devenit o parte integrantă a experienței colective a comunității, invitându-i pe oameni să se simtă ca niște copii, să se bucure de frumusețea peisajului și să-și schimbe perspectiva asupra lumii din jur”, spun organizatorii.
Cu trecerea timpului, această idee a inspirat și alte persoane să creeze bănci uriașe. Așa s-a născut Asociația Big Bench Community Project (BBCP) în 2015, cu misiunea de a promova și sprijini construirea acestor bănci uriașe, menținând spiritul lor autentic și non-profit.
Pe măsură ce numărul băncilor uriașe creștea, Asociația BBCP a evoluat într-o fundație, în 2021, angajată să susțină dezvoltarea și reglementarea noilor proiecte de Big Bench. Fundația a sprijinit activități colaterale legate de Big Bench, precum și proiecte caritabile pentru implicarea copiilor în activități artistice.
„Este important să subliniem că BBCP nu vinde bănci, ci încurajează și susține comunitățile să le creeze și să le integreze în peisajul urban. Este un efort colectiv de a aduce bucurie, frumusețe și schimbare în modul în care privim lumea din jur”, mai spun cei care se ocupă de proiect.
Pașaportul Big Bench
Pentru a face experiența vizitării băncilor uriașe și mai memorabilă, BBCP a introdus pașaportul Big Bench.
Fiecare bancă uriașă este reprezentată printr-un timbru special pe pașaport, care nu doar amintește de acea locație unică, dar oferă și o modalitate distractivă de a colecta amintiri. Astfel, dintr-o idee neobișnuită a luat naștere un adevărat fenomen cultural, care încurajează oamenii să privească lumea cu ochi noi și să descopere frumusețea în lucrurile familiare.
Reprezentanții AgroVillage Resort & Labașinț Forest, care vor amplasa această bancă, își doresc ca această bancă să fie simbolul renașterii unei comunități, care a trăit aici, sute de ani. De aici, începe viitorul acestei regiuni, cu o floră deosebită și o faună pe măsură, una din cele mai verzi zone din vestul acestei țării, în care oamenii se întorc, în condiții bine stabilite, în armonie cu natura.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: