Elevii vor primi burse mai mari în anul școlar 2023-2024, deoarece proiectele de lege care propun majorarea cuantumului burselor sociale și de merit au fost aprobate. Totuși, nu vor mai fi acordate burse de performanță, motiv pentru care aproximativ 1.000.000 de elevi vor beneficia de bursa anuală, iar alocările vor fi realizate din bugetul Ministerului Educației, conform Alba24.ro.
Reprezentanții Ministerului Educației menționează că valoarea minimă a burselor și criteriile de acordare sunt reglementate prin ordin de ministru, însă valorile burselor pentru anul școlar viitor vor fi totuși publice. La momentul actual, atât valoarea bursei sociale, cât și cea a bursei de merit este de 200 de lei.
Astfel, pentru anul școlar 2023-2024, cuantumul burselor este următorul:
– bursă de merit – 450 lei/lună
– bursă socială – 300 lei/lună
– bursă tehnologică – 300 lei/lună
– bursa de excelență olimpică I/internațională – 1.000 lei/lună
– bursa de excelență olimpică II/națională – 700 lei/lună
„Am debirocratizat procesul pentru a sprijini elevii care au nevoie. Vom proteja elevii, procesul urmând sa fie confidențial”, declară ministrul educației, Ligia Deca.
Articol redactat de Timea Piper
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
Educație financiară pentru elevii din Cluj, realizată cu ajutorul noilor tehnologii
Cum vor arăta locuințele din Cluj în viitor, imaginate de elevi de clase primare
Skydive Transilvania deschide prima școală privată de parașutism din Transilvania – Află când încep înscrierile
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: