Pompierii ISU Cluj au intervenit pe parcursul nopții pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul școlii din comuna Iara. Misiunea, început seara trecută și finalizată în această dimineață, a mobilizat forțe de la două detașamente și 8 autospeciale. Nu au fost înregistrate victime.
Cum a decurs intervenția pompierilor la școala din Iara
Solicitarea a fost primită seara trecută, în jurul orei 20:45, iar misiunea s-a încheiat în această dimineață, la ora 05:00, după aproape 8 ore de intervenție.
Inițial, la fața locului au fost trimiși militarii Detașamentului Turda, însă forțele au fost suplimentate imediat cu efective de la Cluj-Napoca. Pentru stingerea incendiului au fost utilizate 6 autospeciale cu apă și spumă și 2 autoscări. Partea medicală a fost asigurată de un echipaj SMURD, însă, din fericire, nu au existat victime.
Provocările întâmpinate de pompieri
Misiunea a fost una dificilă, întrucât incendiul s-a manifestat generalizat la acoperișul școlii, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. Accesul autospecialelor în apropierea clădirii s-a realizat cu dificultate, astfel că pompierii au putut acționa cu apă doar după oprirea alimentării cu energie electrică a școlii.
O complicație suplimentară a fost faptul că clădirea era alimentată cu energie electrică din surse diferite, aspect care a îngreunat suplimentar intervenția.
Cum au reușit pompierii să lichideze incendiul
În primă fază, pompierii și-au concentrat eforturile pentru a proteja o hală aflată în imediata apropiere și pentru a ține sub control incendiul. Abia ulterior au putut acționa direct pentru lichidarea acestuia.
Prin eforturi susținute, salvatorii au reușit să stingă focul în limitele găsite, iar spre orele dimineții au realizat decopertarea întregului acoperiș, pentru a elimina numeroasele focare ascunse.
Cauza incendiului, în curs de stabilire
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului la școala din comuna Iara este în curs de stabilire de către anchetatori.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:



















