banner

Catastrofal: Un nou record de infectări cu coronavirus în ultimele 24 de ore

0

Situația epidemiologică din România continuă să se agraveze. Aproape 700 de persoane infectate cu coronavirus au fost depistate în ultimele 24 de ore. Iată cifrele zilei în județul Cluj și în țară:

➡️ Total persoane depistate pozitiv cu Covid-19 – 87, din care 56 din județul Cluj, sunt internate în spitalele dedicate din municipiul Cluj-Napoca

➡️ 13 persoane din județ au fost depistate pozitiv cu Covid-19 în ultimele 24 de ore și internate în spitalele dedicate Covid-19

➡️ 11 persoane internate în ATI, din care 6 din județ

➡️ Total vindecați și externați 611, din care 477 din județul Cluj

➡️ Total decedați 35, din care 22 din județul Cluj.

Până astăzi, 11 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 32.079 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.613 au fost externate, dintre care 21.414 de pacienți vindecați și 1.793 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare și 406 pacienți externați la cerere cu test pozitiv, potrivit UPNews.ro.

Până astăzi, 1.871 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 10.07.2020 (10:00) – 11.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 24 decese (16 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Botoșani, Brașov, Buzău, Dolj, Galați, Maramureș, București, Olt, Prahova și Sibiu.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la persoane de peste 80 de ani.

23 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 698 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 239 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 838.953 de teste și au fost testate 493.858 de persoane.

banner