Anul 2019 a adus și aduce investiții importante în infrastructura comunei Feleacu. Primarul PSD al comunei, Gabriel Coste, a anunțat că satul Vâlcele va beneficia de realizarea rețelei de alimentare cu gaz metan, un proiect care va fi derulat în parteneriat cu compania care a câștigat contractul de concesiune, Delgaz Grid.
Studiul de fezabilitate a fost finalizat în luna martie, iar lucrările vor începe în următoarele luni. Primarul Gabriel Coste afirmă că această investiție este posibilă datorită faptului că modificările legislative intervenite anul trecut permit autorităților locale să finanțeze astfel de lucrări de infrastructură, în loc să aștepte până când companiile private vor socoti că este rentabilă o astfel de investiție. Valoarea estimată a investiției este de 1,5 milioane de euro, însă suma exactă va fi stabilită după licitație.
Tot satul Vâlcele a beneficiat în acest an de o investiție realizată de Consiliul Județean: asfaltarea drumului spre Rediu. O porțiune a acestui drum a legat, în sfârșit, Drumul European E60 de străzile deja asfaltate din Vâlcele.
De asemenea, satul Feleacu beneficiază de investiții în realizarea rețelei de canalizare. În această lună va fi finalizată proiectarea rețelei care va deservi acest sat. Proiectul va fi finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală cu suma de patru milioane de euro.
Primăria Feleacu dorește și asfaltarea drumului din Sărădiș. Primarul Gabriel Coste estimează că acest drum va fi modernizat cu ajutorul unei finanțări nerambursabile. Sărădișul va fi legat de Feleacu printr-un drum care trece prin pădure și care va fi asfaltat cu ajutorul unei finanțări europene. Acest drum, lung de șapte kilometri, va ușura accesul localnicilor spre drumul Cluj – Turda. Licitația pentru acest drum va avea loc în următoarele săptămâni, afirmă primarul din Feleacu.
În satul Gheorgheni, cel mai important proiect este asfaltarea mai multor drumuri, dar și crearea unei rețele de alimentare cu apă potabilă, care va deservi, în cele din urmă, și satele Sărădiș și Vâlcele. Gabriel Coste se așteaptă ca licitația să fie organizată în această toamnă, iar lucrările efective să înceapă anul viitor. În paralel, Primăria Feleacu încearcă să obțină finanțare și pentru realizarea unei rețele de canalizare în Gheorgheni.
Mai multe informații, în emisiunea România Via Cluj, moderată de Claudiu Pădurean.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: