CENTENARUL REGELUI – De ce MS Mihai I al României a schimbat istoria Europei

0

Românii serbează în aceste zile Centenarul Regelui Mihai I al României. În 25 octombrie, s-au împlinit exact 100 de ani de la nașterea Majestății Sale, la castelul Foișor, situat pe Domeniul Regal Peleș. Regele Mihai I își celebra public onomastică în fiecare an, în data de 8 noiembrie, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, conform calendarului bizantin. De aceea, în această perioadă, Via Cluj TV difuzează o serie de materiale care evidențiază rolul jucat de Regele Mihai I și de Familia Regală a României în istoria țării și a Europei.

Regele Mihai I a învins atât nazismul, cât și comunismul. Faptul că, azi, România și-a regăsit parcursul democratic și a devenit membră a NATO și a Uniunii Europene este, în mare măsură, și meritul Majestății Sale. Regele Mihai I a fost pivotul campaniei diplomatice prin intermediul căreia România a convins democrațiilor occidentale că merită să intre în marea familie euro-atlantică.

Rolul Familiei Regale a României nu s-a încheiat cu acest episod. În prezent, încrederea românilor în Familia Regală a României este bine consolidată. De asemenea, în contextul tulburărilor politice, tot mai mulți dintre români văd Familia Regală drept cea mai potrivită soluție pentru viitorul țării.

Aceste idei au fost vehiculate într-o ediție specială a emisiunii România Via Cluj, realizată pe Domeniul Regal Sinaia, chiar în ziua de 25 octombrie 2021. La emisiunea moderată de Claudiu Pădurean au participat viceprimarul municipiului Ploiești, Dan Nicodim, și antreprenorul Ionuț Coman, cu toții membri ori simpatizanți ai Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei.