Cum poți obține o notă mare la Evaluarea Națională – platformă online

0

Evaluarea Națională este o etapă importantă din viața oricărui elev. Pe lângă lecțiile predate la școală, părinții doresc, pentru copii lor, cursuri suplimentare de aprofundare a cunoștințelor. Tudor Tomoș a pus bazele unei platforme online, în care elevii pot interacționa, în timp real, cu profesori de limba română și de matematică, care predau lecțiile programei de examen, cu ajutorul unei table digitale. Despre această inițiativă au discutat Tudor Tomoș și profesorul de matematică Radu Poenaru, la Via Cluj Tv, în emisiunea România Via Cluj.

“Am inițiat Educație Deschisă, plecând de la ideea că foarte multă materie la română și la matematică este dispersată pe internet. […] Am încercat să creăm un spațiu online, în care să existe un fir roșu pentru Evaluarea Națională, să strângem toate noțiunile de care copiii ar avea nevoie, pe care, dacă le parcurg cu atenție, au șanse foarte mari să ia note bune”, a precizat Tudor Tomoș.

“Tehnica folosită este cu totul diferită față de ceea ce am văzut până acum. Folosim o tablă de sticlă iluminată, care ne permite să animăm construcțiile geometrice pe care le facem pe tablă. […] Pentru mine, este ceva remarcabil. Ne permite să facem conținutul interactiv, să arătăm anumite fenomene matematice, să le exemplificăm: ce se întâmplă dacă schimbi măsura unui unghi, cum interacționează elementele între ele”, a menționat Radu Poenaru.

Elevii din medii defavorizate au acces gratuit la platformă

Pe lângă ajutorul oferit tuturor elevilor care vor să își îmbunătățească cunoștințele pentru Evaluarea Națională, proiectul include și o componentă socială. Elevii din medii defavorizate pot beneficia de acces gratuit la platformă.

“Componenta socială presupune că noi oferim același conținut, integral, către copiii provenind din grupuri vulnerabile, care nu își permit să plătească astfel de cursuri. […] Am și început colaborări cu câteva școli din țară, urmează să intrăm în discuție cu altele, să identificăm acești copii, să le creăm conturi și să aibă acces gratuit la pregătire suplimentară, atunci când consideră că este necesară”, a explicat Tudor Tomoș.

Toate persoanele care doresc să acceseze cursurile digitalizate, adaptate special pentru Evaluarea Națională, pot intra pe site-ul Educație Deschisă.

VEZI ȘI:

Un clujean, premiat la cea mai prestigioasă conferință de educație din Dubai

Angajații creșelor din Cluj amenință că își dau demisia – află cum s-a ajuns aici

Schimbări în învățământul preuniversitar- vezi ce a decis Ministrul Educației