CFR Cluj egalează în prelungiri și obține doar un punct în primul meci din grupele UECL

0

Fotbaliști de la CFR Cluj au remizat joi, 8 septembrie, în deplasare, împotriva formației FC Ballkani, scor 1-1, în primul meci disputat în grupa G din UEFA Conference League (UECL). Astfel, elevii lui Dan Petrescu debutează cu un egal în noua campanie a competiției europene, la finalul unui meci care putea fi câștigat, într-o manieră dominantă, de cel mai accesibil adversar al campioanei României.

În cel de-al nouălea minut al jocului, clujenii au avut prima mare ocazie de a deschide scorul. După recuperarea lui Nana Boateng, Ciprian Deac a șutat periculos, din afara careului, spre vinclul porții adverse, însă goalkeeper-ul gazdelor a plonjat și a deviat traiectoria mingii.

În minutul 22, după o centrare de la colțul terenului, Roger a reluat din interiorul careului, dar șutul său a trecut puțin pe lângă poartă. Șapte minute mai târziu, extrema gazdelor a trimis un șut puternic din colțul careului, însă portarul Simone Scuffet a respins execuția. Până la pauza meciului, niciuna dintre formații nu a mai pus probleme la poarta adversă.

Campioana din Kosovo domină campioana României

În cea de-a doua repriză, fotbaliștii de la FC Ballkani au continuat să mențină posesia mingii și au creat numeroase ocazii la poarta feroviarilor, în vreme ce echipa lui Dan Petrescu a căutat să profite de jocul pe contraatac.

Primul gol al partidei a venit în minutul 61, când fundașul dreapta al gazdelor, Armend Tahci, a primit o pasă în interiorul careului și l-a învins pe Scuffet cu un șut puternic la vinclul porții. În ciuda eforturilor ardelenilor de a găsi golul egalizator, meciul părea că se va încheia cu un eșec dureros pentru aceștia.

Totuși, în minutul 91, Yuri Matias a reușit să aducă un punct din deplasarea în Kosovo. Fundașul clujenilor a urmărit balonul centrat, de la mare distanță, din lovitură liberă și a reluat cu capul în poarta gazdelor. Elevii lui Dan Petrescu au încercat să găsească chiar și golul victorios, însă arbitrul a fluierat finalul jocului.

Pentru formația clujeană, urmează revenirea pe teren propriu, pentru duelul cu Universitatea Craiova, în cea de-a zecea etapă din sezonul regulat al Superligii. Partida din Gruia va avea loc duminică, 11 septembrie, de la ora 21:30.

VEZI ȘI:

Dan Petrescu, înainte de debutul în grupele UECL: “Va fi un meci foarte greu”

CFR Cluj începe aventura în grupele UEFA Conference League – vezi programul meciurilor

CFR Cluj se impune clar în duelul cu FC Voluntari și obține a patra victorie în Superliga