Fotbaliștii de la CFR Cluj vor întâlni duminică, 7 mai, pe teren propriu, formația CS Universitatea Craiova, în cea de-a șaptea etapă din playoff-ul Superligii. După victoria incredibilă obținută, în fața propriilor fani, de liderul Farul Constanța împotriva celor de la Rapid București, scor 7-2, campioana României a rămas, cu patru etape înainte de finalul sezonului, la opt lungimi distanță de prima poziție a clasamentului, ceea ce înseamnă că un eventual eșec în Gruia ar putea încheia socotelile pentru echipa care a cucerit ultimele cinci trofee ale primei ligi.
Antrenorul clujenilor, Dan Petrescu, a explicat, în conferința de presă premegătoare derby-ului cu gruparea din Bănie, faptul că, din punctul său de vedere, motivele principale din spatele rezultatelor pe care elevii săi le-au înregistrat în playoff-ul campionatului sunt reprezentate de numărul mare de jucători accidentați, cauzat de numărul exagerat de meciuri disputate, respectiv de greșelile de arbitraj care au influențat decisiv soarta mai multor jocuri.
Petrescu: “Cei de la Farul sau de la Rapid au 20 de meciuri mai puțin”
“E sigur faptul că noi nu mai depindem de noi, așa cum era înaintea meciului cu Rapid. Cred că cine va pierde acest clar va ieși din lupta pentru titlu. Cei de la Craiova cred că încă se consideră în luptă, știți că sunt ambițioși. Nu ajută pe nimeni egalul, doar pentru Europa e un rezultat bun, pentru că rămâi pe locul trei și ai speranțe în continuare. Dar, e clar că noi ne dorim mai mult. […] Probleme sunt mereu, e al 59-lea sau al 60-lea meci din sezon. Nu a fost un playoff reușit pentru noi până acum și cred că, în primul rând, din cauza accidentărilor, care au venit în urma faptului că am jucat foarte multe meciuri. Mi se pare exagerat, cei de la Farul sau Rapid au 20 de meciuri mai puțin decât noi. Cred că s-a văzut asta. Plus că, în ultimele șase meciuri, au fost prea mari greșelile de arbitraj împotriva CFR-ului.
“E greu de crezut că noi vom câștiga mereu și că ceilalți vor pierde tot”
Am mai zis că, atât timp cât matematic mai sunt șanse, ar trebui să sperăm. E greu de crezut că noi vom câștiga toate meciurile și că ceilalți vor pierde toate meciurile, dar, matematic vorbind, trebuie să credem. Chiar dacă ar fi să nu fie anul ăsta, am luat cinci titluri la rând, nu ar trebui să fie o dramă. Dan Petrescu a făcut foarte multe la clubul ăsta, jucătorii la fel. Nu ar fi o tragedie dacă CFR nu ia campionatul sau dacă nu prinde Europa. […] Oricum, o să vedeți că jucătorii care vor intra mâine vor da tot ce au mai bun pe teren. Pentru fanii care vin să ne susțină, trebuie să facem asta. Contractul meu rămâne valabil până în 2024, dar, am mai spus asta, cel mai important este clubul CFR Cluj. Rezultatele din anii trecuți nu au fost făcute de Dan Petrescu, ci de toată lumea“, a declarat Dan Petrescu.
Toate declarațiile tehnicianului ardelenilor pot fi urmărite în materialul de mai jos.
Confruntare dintre CFR Cluj și CS Universitatea Craiova va începe la ora 21:00, iar fanii interesați să vadă jocul din tribunele stadionului “dr. Constantin Rădulescu” își pot cumpăra bilete prin accesarea link-ului de AICI. De asemenea, aceasta va putea fi urmărită, în direct, pe Digi Sport 1 și pe Prima Sport 1.
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
CFR Cluj, eșec dezastruos la Sf. Gheorghe – campioana României ratează șansa de a accede în finala Cupei
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: