CFR Cluj s-a apropiat la un singur punct de liderul Farul – Petrescu: “Patru meciuri la rând, am fost dezavantajați de VAR”

0

Fotbaliștii de la CFR Cluj au învins sâmbătă, 15 aprilie, pe teren propriu, formația Sepsi Sf. Gheorghe, scor 2-1, în cea de-a patra etapă din playoff-ul Superligii. Astfel, la finalul unui meci în care a fost nevoită să întoarcă scorul pentru a obține cele trei puncte, campioana României a înregistrat prima victorie din playoff și s-a apropiat la un singur punct de liderul Farul Constanța, care va da piept cu vicecampioana FCSB, în derby-ul programat luni, 17 aprilie, de la ora 20:30, pe Arena Națională.

În cazul în care clujenii nu ar fi reușit să se impună în duelul cu cel mai accesibil adversar din playoff, iar “marinarii” pregătiți de Gheorghe Hagi vor câștiga duelul din capitală, situația clasamentului ar fi devenit foarte complicată pentru echipa care a cucerit ultimele cinci trofee de campioană. Diferența din clasament s-ar fi extins la șapte lungimi între cele două favorite la titlul național, ceea ce ar fi obligat-o pe CFR să aibă un parcurs perfect, cu puțin ajutor din partea constănțenilor, pentru a mai spera să nu întrerupă șirul de trofee.

Antrenorul clujenilor, Dan Petrescu, a fost extrem de nervos în conferința de presă organizată la finalul confruntării din Gruia, deoarece, în ciuda faptului că elevii săi au întors soarta jocului și s-au apropiat la un singur punct de lider, au existat, în opinia sa, mai multe faze controversate, pe care arbitrii din camera VAR au refuzat să le analizeze sau să le semnaleze mai departe. De asemenea, tehnicianul a vorbit și despre situația medicală a lui Ciprian Deac, a cărui accidentare complică foarte mult problemele de lot ale “feroviarilor”.

Dan Petrescu: “Dacă la Bîrligea nu e penalty, eu nu mai sunt antrenor”

“Mi se pare normal că a fost un meci cu încărcătură, veneam după trei egaluri consecutive, aveam nevoie de victorie. Erau emoții mari, dar parcă n-am creat niciodată atât de multe ocazii. La un moment dat, era 0-1 de nicăieri, așa e fotbalul. Am încercat, am dat un gol, am avut trei penalty-uri clare neprimite. Aș vrea să mi se spună și mie ce face VAR-ul, dacă nici alea nu sunt penalty-uri, de ce mai venim la fotbal? […] Chiar nu mai pot, unul era ok, dar trei?! Dacă la Bîrligea nu e penalty, eu nu mai sunt antrenor de fotbal. Să îmi dea și mie cei de la VAR o explicație. Am bătut și așa, dar altădată nu o să mai batem. Sunt sigur că, patru meciuri la rând, noi am fost dezavantajați de VAR.

“Deac e grav, s-ar putea să nu mai joace. Nu avem soluții, s-a văzut”

În rest, echipa a jucat bine, trebuia să facem 3-1, 2-0, 3-0. Victoria e meritată, iar băieții merită două zile libere, dar, din păcate, iar avem doi accidentați. Dacă Deac e grav, s-ar putea să nu mai joace, e o problemă mare. Lotul e subțire, s-a și văzut azi, nu avem soluții. Sper să revină săptămâna viitoare Camora și Boateng, pe Maglica sper să îl recuperăm. […] Niczuly își apără echipa lui, eu îmi apăr echipa mea, fiecare zice ce crede. Au fost multe greșeli în prima repriză, dar cele mai grave sunt cele pe care nu le vede VAR-ul. Nu știu de ce mai avem, eu nu știu ce fac băieții ăștia. Să îmi dea și mie o explicație cineva, se vede clar. Hai să punem fazele astea în Italia sau Spania, toți vor zice că sunt penalty-uri“, a declarat Dan Petrescu.

Toate declarațiile tehnicianului ardelenilor pot fi urmărite în materialul de mai jos.

Pentru formația clujeană, urmează, în deplasare, derby-ul cu Farul Constanța, în ultima  etapă din returul fazei superioare a campionatului. Acesta va avea loc sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 20:30.

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

Dan Petrescu, înaintea duelului cu Sepsi Sf. Gheorghe: “Vor veni aici într-o formă excelentă”

Dan Petrescu, despre viitorul la CFR Cluj: “Antrenori mari din fotbal mi-au zis că trebuie să am valiza făcută”

Cristi Manea și Florinel Coman, concluzii după derby-ul CFR Cluj – FCSB: “Este un punct câștigat”