Clujul se pregătește pentru Cupa Gyuri Mazsa la Taekwon-do

0

Clujul va găzdui sâmbătă Cupa Memorială Gyuri Mazsa la Taekwon-do. Este vorba de o importantă competiție regională dedicată copiilor.

Cupa va fi organizată la Colegiul Ana Aslan din Cluj-Napoca. Clubul organizator este ACS Delta MMA Cluj, sub egida Federației Române de Taekwon-do ITF.

La această cupă s-au înscris 335 de tineri practicanți de arte marțiale, spune antrenorul Alexandru Mureșan, organizatorul principal al competiției. Sportivii sunt legitimați la 21 de cluburi. Vor participa și 35 de arbitri și 56 de antrenori.

Gyuri Mazsa, cel a cărui memorie este onorată prin această cupă, este cel care a adus Taekwon-do, o artă marțială cu origini coreene, în România.

Detalii despre acest sport, aflați de la două mici campioane, Jasmine Rus și Theodora Papp, precum și de la antrenorul Alexandru Mureșan, prezenți în emisiunea România Via Cluj.

LEGO la RIVUS – Brick Depot aduce peste un milion de piese și experiențe interactive pentru toate vârstele


banner