Concertul caritabil al tinerilor clujeni pentru fiul fostului fotbalist de la CFR Cluj a fost un succes – câți bani s-au strâns

0

Peste 4000 de lei au fost donați de clujeni, în concertul caritabil pentru Tiago, un băiețel de doar nouă luni, care a fost recent diagnosticat cu leucemie mieloblastică acută. Acesta a fost susținut marți, 22 noiembrie, de High Velocity, trupa rock a elevilor de la Liceul Teoretic ELF din Cluj-Napoca. Tiago este fiul lui Casian Miclăuș, un fotbalist retras din activitate, care a activat, timp de două sezoane, pentru campioana ultimelor cinci ediții ale primei ligi din România, CFR Cluj.

Evenimentul desfășurat pe scena amplasată în incinta Târgului de Crăciun din Piața Unirii a fost un succes, deoarece, pe lângă piesele de care s-au bucurat cei prezenți, valoarea donațiilor s-a ridicat la aproape 4000 de lei. Mai multe detalii despre cauza micuțului Tiago pot fi găsite AICI.

De asemenea, toate persoanele dornice să contribuie la ajutorul băiețelului pot face o donație prin intermediul următoarelor conturi bancare, dechise atât în lei, cât și în euro, respectiv prin aplicația Revolut. Datele acestora sunt disponibile aici:

  • Nume: Miclăuș Casian Vasile, IBAN Banca BRD: RO09BRDE130SV55648721300, SWIFT: BRDEROBU, Moneda:EURO
  • Nume: Miclăus Casian Vasile, Banca REVOLUT: Tel. +40758704336
  • Nume: Gîrda Cristina-Roxana, IBAN Banca TRANSILVANIA RO89BTRL01301201C69471XX, SWIFT: BTRLRO22, Moneda: RON

De asemenea, după primele săptămâni de la debutul conflictului armat de pe teritoriul Ucrainei, trupa tinerilor clujeni a susținut un concert dedicat refugiaților ucraineni, și a înregistrat un cover la piesa “Hero” a lui David Bowie. Întregul concert susținut de High Velocity pentru Tiago poate fi urmărit în materialul de mai jos.

VEZI ȘI:

O trupă rock de liceeni din Cluj-Napoca va susține un concert caritabil pentru fiul unui fost fotbalist de la CFR Cluj

Inna și CARGO vor concerta la Cluj-Napoca, de Ziua Națională a României – ce alte evenimente vor avea loc

Grigore Leșe va susține un concert unic la Cluj-Napoca – află unde și când va avea loc

banner