banner

Csoma Botond, președinte UDMR Cluj: Cerem redeschiderea școlilor, acolo unde este posibil

0

Deputatul Csoma Botond a declarat la Via Cluj TV că Uniunea cere redeschiderea școlilor acolo unde este posibil, în contextul în care există multe localități în care n-a existat niciun elev bolnav de COVID 19. El a arătat că România poate urma exemplul altor state europene care au decis să permită copiilor să învețe la școală – Franța, Italia sau Germania.

O altă problemă identificată de UDMR este aceea că Executivul nu a fost capabil să doteze școlile cu instrumente digitale necesare școlii online și că efectele acestei decizii se vor resimți pe termen lung:

Totodată, profesorii și specialiștii în educație susțin că în cazul preșcolarilor și a elevilor din clasele primare prin predarea online nu se pot dezvolta abilități de orientare corectă, competențe orale, de înțelegere a unui text și de scriere.

UDMR cere guvernului, ca în fiecare școală și grădiniță, unde e posibilă respectarea normelor sanitare și de distanțare socială, să se reia cursurile „față în față” până în clasa a IX-a. Comitetele Județene pentru Situații de Urgență – după consultarea autorităților locale și a inspectoratelor școlare județene – să decidă închiderea școlilor, dacă această măsură este justificată.

Liderul UDMR Cluj spune că Uniunea nu a fost consultată nici în cazul închiderii piețelor agroalimentare care funcționau în spații închise, măsură care lovește în producătorii autohtoni.

Dacă prin școli bate vântul, nu la fel va fi în 6 decembrie, data alegerilor parlamentare. Deputatul Csoma Botond crede totuși că pandemia va duce la scăderea prezenței la vot și implicit la reducerea reprezentativității noului parlamnent. Cine candidează din partea UDMR Cluj la aceste alegeri aflați din emisiune.

banner