Cupa României fierbe Clujul! Câte bilete s-au vândut și câți jandarmi vor fi mobilizați la derby-ul dintre U Cluj și CFR

0

În etapa secundă din grupele Cupei României se va disputa derby-ul Clujului, între FC Universitatea Cluj și CFR 1907 Cluj. Ambele echipe au câștigat meciul primei etape din grupa B. “Studenții” s-au impus cu 3-1 împotriva CSA Steaua, iar ”feroviarii” au obținut 3-1 în partida cu CSM Alexandria și au adus victoria acasă. Partida are loc joi, 2 noiembrie, de la ora 20:30, pe Cluj Arena. Peste 180 de jandarmi vor fi mobilizați pentru acest meci.

Gazdele au vândut deja peste 10.000 de bilete și estimează că vor fi 20.000 de spectatori la derby-ul de foc. În acest sens, vor fi instituite dispozitive de ordine publică pentru supraveghere și monitorizare, descurajarea și prevenirea unor incidente sau acte de tulburare a ordinii publice, premergător, atât pe timpul, cât și ulterior desfășurării partidei de fotbal.

”Accesul în stadion se realizează începând cu ora 18:30 și recomandăm suporterilor să-și ia măsuri pentru a ajunge din timp la porțile de acces, având în vedere restricțiile de circulație provizorii impuse în zonă și posibilitatea producerii unor aglomerări de persoane.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, asigurarea măsurilor de ordine în incinta arenei sportive, accesul publicului prin turnicheți, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea persoanelor în stadion, se realizează de către agenți ai societății de pază și protecție contractată de către clubul A.S.F.C. Universitatea Cluj.

Pentru efectuarea accesului spectatorilor în arena sportivă, agenții de ordine și siguranță ai societății specializate de pază și protecție vor efectua, în dreptul punctelor de acces, controlul corporal preventiv și al bagajelor cu scopul de a identifica și reține potențiale obiecte și materiale interzise, pe care spectatorii încearcă să le introducă în arena sportivă”, au transmis jandarmii.

Cu ce obiecte nu poți veni la meci?

Potrivit jandarmilor, spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice (precum artificii) ori alte obiecte care prin natura lor pot pune în pericol securitatea publică.

De asemenea, este interzisă introducerea sau afișarea de bannere, inscripții sau alte mijloace de publicitate vizuală care incită la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență.

Spectatorii nu au voie să arunce asupra celorlalți spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forțelor de ordine sau a personalului de ordine și siguranță, asupra bunurilor mobile și imobile aflate în incinta stadionului, precum și în direcția suprafeței de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanțe corozive ori care murdăresc.

Ce balanță au echipele înainte de meci?

Atunci când ne uităm la ultimele trei meciuri jucate față în față, CFR s-a impus de fiecare dată (4-3, 4-0, 2-1), în timp ce Universitatea Cluj a obținut ultima dată o victorie pe 10 aprilie 2015 (1-0). În ultimele zece întâlniri ale echipelor, CFR s-a bucurat de cinci victorii, Universitatea Cluj a obținut două victorii, iar trei meciuri s-au încheiat în egalitate.

VEZI ȘI:

Dan Nistor, după meciul Botoșani – U Cluj (0-3): “Dacă ești obosit, poți să te lași”

CFR Cluj – Farul (3-1): Fotbalistul CFR-ului a plecat de pe stadion după ce a fost schimbat la pauză

VIDEO Atmosferă incredibilă pe Arena Națională, la derby-ul decisiv dintre FCSB și CFR Cluj

 

banner