Dublarea alocațiilor primește undă verde de la CCR! Orban se caută prin buzunare

0

Curtea Constituțională a respins Ordonanța Guvernului prin care era solicitată amânarea dublării alocațiilor până la 1 august 2020. Așadar, legea urmează să meargă spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Dacă președintele promulgă legea, din momentul publicării în Monitorul Oficial, alocațiile ar urma să crească de la 150 de lei la 300 de lei. Legea, însă, poate fi retrimisă, de către Iohannis, în Parlament, iar termenul promulgării acesteia poate fi, astfel, amânat.

Orban vrea o creștere graduală a alocațiilor

Premierul Ludovic Orban afirma că își dorește o creștere a alocațiilor, dar să fie una treptată, pentru că  Guvernul nu își permite dublarea acestora.

Orban a mai precizat și faptul că proiectul de lege a fost atacat de către Guvern la CCR pe motiv că nu au fost precizate sursele de finanțare.

Referitor la respingerea Ordonanței Guvernului de a amâna dublarea locațiilor până la data de 1 august, CCR a precizat prin intermediul unui comunicat următoarele:

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituționalitate şi a constatat că Legea privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art.I pct.1 din Legea nr.14/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art.58 alin.(1) din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este constituţională în raport cu criticile formulate”.

banner