Antrenorul campioanei României, Dan Petrescu, a fost întrebat, în timpul conferinței de presă premergătoare partidei din Gruia cu FCSB, pe care clujenii au pierdut-o cu scorul de 0-1, care este cea mai frumoasă amintire pe care o are alături de Gheorghe Hagi, liderul Generației de Aur. “Regele” a împlinit duminică, 5 februarie, vârsta de 58 de ani, iar cadoul a venit o zi mai târziu, când, grație eșecului celor de la CFR Cluj, elevii săi au reușit să revină pe poziția de lideri ai Superligii, după ce au învins, în fața fanilor, CS Universitatea Craiova, scor 2-1.
“Sunt mult prea multe amintiri pe care le am cu Gică Hagi, meciurile împreună la Mondiale, nu numai noi doi, toată echipa, unde am avut un rezultat fantastic. Orice antrenament cu el era o plăcere, orice joc era o plăcere. […] Singurul lucru pe care i-l spuneam eu era să îmi dea și mie mingea. Eu plecam, el nu îmi dădea mingea și i-am zis că am îmbătrânit și din cauza asta, că nu mi-a dat niciodată pasă. Îl mai șicanam așa, dar, când avea el mingea, era fenomen și făcea ce voia cu ea”, a precizat Dan Petrescu.
Declarațiile tehnicianului ardelenilor pot fi urmărite în materialul de mai jos.
Gheorghe Hagi este născut la aceeași dată cu alți foști sau încă activi fotbaliști de renume internațional precum Cristiano Ronaldo, Neymar, Carlos Tevez sau Cesare Maldini.
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
Dan Petrescu, după eșecul din Gruia cu FCSB: “Câteodată, fotbalul nu are logică”
VIDEO Beznă totală în Gruia – sistemul de iluminat a cedat complet înaintea partidei CFR Cluj – FCSB
CFR Cluj obține cele trei puncte în duelul de la Voluntari și revine pe poziția de lider al Superligii
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: