Fotbaliștii de la CFR Cluj au fost învinși miercuri, 26 aprilie, în deplasare, de formația Sepsi Sf. Gheorghe, scor 3-0, în semifinalele Cupei României. Deși accederea în marea finală a competiției naționale era un obiectiv clar pentru clujeni, aceștia au fost dominați categoric de echipa care își apără trofeul și au ratat șansa de a se apropia la un singur pas de obținerea primului titlu din actuala stagiune. Întreaga cronică a partidei este disponibilă AICI.
Pe de altă parte, în actul decisiv al Cupei, gruparea covăsneană va lupta împotriva câștigătoarei dintre “U” Cluj și UTA Arad, duel care va avea loc joi, 27 aprilie, de la ora 19:00, pe Cluj Arena, pentru a cuceri cel de-al doilea trofeu al sezonului. Formația pregătită de Cristiano Bergodi a triumfat, la începutul lunii iulie a anului precedent, și în SuperCupa României, într-un meci disputat la Arad, tot împotriva celor de la CFR Cluj, și câștigat cu scorul de 2-1.
Antrenorul clujenilor, Dan Petrescu, a explicat, în conferința de presă organizată la finalul confruntării de la Sf. Gheorghe, faptul că, deși victoria celor de la Sepsi este pe deplin meritată, i-a fost foarte dificil să pregătească jocul exact așa cum și-ar fi dorit. De asemenea, acesta a declarat că, în contextul în care elevii săi au disputat aproape 60 de meciuri oficiale în actuala stagiune, șansele ca CFR Cluj să evolueze într-un ritm constant sunt foarte mici.
“A fost o greșeală că nu am folosit jucători care nu au evoluat cu Farul”
“Nu avem ce să mai comentăm, un meci fără istoric. Jucătorii care au intrat astăzi pe teren, mai ales cei care au jucat și cu Farul, nu erau bine fizic. Am avut o deplasare foarte lungă la Constanța, ne-am întors la Cluj, am venit cinci ore cu autocarul ieri și cred că a fost o greșeală că nu am folosit șapte-opt jucători care nu au jucat cu Farul. […] Am zis să respect competiția, să ajungem în finală. Mi s-a părut că cei care au intrat în repriza a doua au jucat mai bine. Ceilalți au vrut, dar nu au putut. Este al 57-lea meci din sezon. Țineți minte când Sepsi sau FCSB erau în cupele europene, pe unde erau în clasament. Noi am ținut steagul sus, dar, din păcate, pe final ne-am tăiat. Mulți jucători au plecat de la echipă, Deac s-a accidentat, Krasniqi și Manea la fel. Degeaba ai lot, dacă nu ai jucători disponibili. […] Noi tragem la titlu, dar trebuie să și putem. După două înfrângeri la rând, nu o să fiu prea fericit, atmosfera nu o să fie așa de bună. Trebuie să le ridic moralul băieților, ca să arătăm cu totul altfel la Rapid. Trebuie multă odihnă, mi se pare mult prea mult să joci atâtea meciuri și toate să fie dramatice” a declarat Dan Petrescu.
Toate declarațiile tehnicianului din Gruia pot fi urmărite în materialul de mai jos.
Pentru formația clujeană, urmează, tot în deplasare, derby-ul cu Rapid București, în cea de-a șasea etapă din playoff-ul Superligii. Confruntarea disputată pe stadionul din Giulești va avea loc luni, 1 mai, de la ora 20:30.
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
CFR Cluj, învinsă fără replică de Farul Constanța – “marinarii” lui Hagi iau un avans de patru puncte în clasament
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: