Dan Petrescu, înainte de debutul în grupele UECL: “Va fi un meci foarte greu”

0

Fotbaliștii de la CFR Cluj vor întâlni joi, 8 septembrie, în deplasare, formația FC Ballkani, în primul meci din grupele noului sezon al UEFA Conference League (UECL). Campioana din Kosovo a fost repartizată în ultima urnă valorică pentru tragerea la sorți, astfel încât aceasta este cea mai accesibilă adversară din grupa G pentru clujeni, grupă din care mai fac parte Slavia Praga, cap de serie, și Silvasspor, formație care evoluează în campionatul din Turcia.

Antrenorul ardelenilor, Dan Petrescu, a vorbit, în conferința de presă premergătoare duelului cu FC Ballkani, despre așteptările pe care le are de la jocul echipei sale în meciul din Kosovo, dar și despre cum evaluează performanțele adversarilor.

“Normal că vor să câștige. Indiferent cu cine joci, vrei să câștigi. Nu cred că există în grupele Champions League sau Conference League o echipă care nu își dorește să câștige și care nu are valoare. Nu ai cum să ajungi în grupe dacă nu ai valoare. […] Fanii, entuziasmul, jucătorii pe care îi au, felul cum joacă mă fac să cred că va fi un meci foarte greu. Am înțeles că va fi stadionul plin, joacă, pentru prima dată în istoria clubului, în grupe. Sper ca și jucătorii mei să înțeleagă acest lucru și să intrăm foarte motivați pe teren. […] Adversarul nostru va da tot ce are, în fiecare meci, și poate să fie o surpriză a grupei, la ce jucători au. Sunt convins că și Slavia și Silvasspor vor avea viață grea aici, în Kosovo, pe teren propriu sunt foarte buni”, a declarat Dan Petrescu.

Nana Boateng: “Suntem aici să jucăm fotbal, nu contează adversarul”

“Mereu gândim la fel, suntem aici să jucăm fotbal, nu contează ce adversar întâlnim. Cred că nu contează unde sau împotriva cui joci. E fotbal, poți să joci oriunde, e același sport. Nu se schimbă nimic, nu contează unde jucăm, suntem pregătiți”, a declarat Nana Boateng.

Întreaga conferință de presă, în cadrul căreia a participat și mijlocașul Nana Boateng, poate fi urmărită aici:

Partida din Kosovo va începe la ora 19:45 și va putea fi urmărită, în direct, pe postul de televiziune Pro Arena.

VEZI ȘI:

CFR Cluj începe aventura în grupele UEFA Conference League – vezi programul meciurilor

CFR Cluj se impune clar în duelul cu FC Voluntari și obține a patra victorie în Superliga

CFR Cluj, învinsă de Farul în fața fanilor din Gruia – rezervele lui Dan Petrescu nu au făcut față echipei lui Hagi