Cea de-a doua ediție a Wonder Family Fest aduce în premieră pe scena unui festival de familie un eveniment cu totul special: dialogul inspirațional educativ „Secretele succesului. Vis sau realitate?”, programat pentru 1 august, ora 20:00, pe scena principală a festivalului.
Evenimentul reunește cinci personalități cunoscute din România, într-o conversație sinceră despre succes, credință și perseverență. Darius Mârza, fondatorul Wonderland Resort și inițiatorul evenimentului, va fi însoțit pe scenă de Theo Zeciu, Dorian Popa, Mircea Bravo și Bob Rădulescu, care va modera discuția.
„E o călătorie GEN – Gândește, Evoluează, Navighează – în care patru oameni împărtășesc ce înseamnă succesul, nu din cărți, ci din viața reală. Nu succesul personal contează, ci impactul. Ce lași în urmă”, a declarat Darius Mârza.
Patru voci, patru povești, o lecție de viață
-
Darius Mârza a pornit Wonderland Resort cu 500 de euro și o viziune, transformând-o într-o afacere evaluată la peste 150 de milioane de euro.
-
Theo Zeciu, creator de conținut cu peste 1,3 milioane de abonați pe YouTube, este o voce puternică a tinerilor din România.
-
Dorian Popa, influencer și artist, promovează autenticitatea și curajul de a fi diferit.
-
Mircea Bravo, cunoscut actor și comediant, folosește umorul ca mijloc de educație.
-
Bob Rădulescu, actor și moderator, va aduce echilibru și umor în această discuție inspirațională.
Festivalul familiei, cu scop caritabil
Wonder Family Fest nu este doar un festival, ci o experiență completă pentru toate vârstele. Pe lângă scenele muzicale și spectacolele artistice, participanții se pot bucura de activități variate: parc de aventură, tobogane, tiroliană, piscină de 3.000 mp, DinoLand, laser tag, parade, zona Zurli și multe altele.
Toate încasările din bilete vor fi donate către casele de tip familial din România, iar sute de copii instituționalizați vor fi aduși gratuit la festival, pentru o zi de neuitat.
Accesul la evenimentul „Secretele succesului” se face în baza biletului Wonder Family Fest. Biletele sunt disponibile online.
Vezi și:
Guvernul majorează taxa de drum: noi tarife pentru roviniete de la 1 septembrie
Haos în educație! Mii de profesori și peste 165.000 de elevi afectați
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: