Cetăți dacice, fosile de dinozauri, legende, traditii, castele medievale, biserici de piatra, lacuri, cascade, munti si panorame de piatra, unice in peisajul romanesc: În acest sfârșit de săptămână, te invităm să faci o călătorie în timp și spațiu. Nu te îngrijora, nu mergem cu racheta spre alte planete, ci descoperim împreună Țara Hațegului. Relaxează-te, începe România via Wens!
Pentru că drumul spre Țara Hațegului trece și prin Alba Iulia, îți propunem un scurt popas în acest oraș pentru întâlnirea cu spectaculoasa Cetate de la Alba Iulia. În acest loc te vei întoarce în timp, de-a lungul a două milenii, printre vestigiile a trei fortificații, din tot atâtea epoci diferite. Altfel spus, fiecare cetate ridicată aici a înglobat-o pe cea veche, Castrul ridicat de romani, Cetatea medievală și Cetatea Alba Carolina.
Haide să descoperim împreună și alte locuri frumoase din țara noastră, mai precis din ținutul Hunedoarei, județul care are cele mai multe obiective turistice din România, concentrate pe o raza de o sută de kilometri.
Primul obiectiv pe care-l propunem în acest maraton este Castelul Corvinilor sau Castelul Huniazilor. Acesta este considerat unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România și unul dintre cele mai frumoase și bine conservate castele din lume, fiind poziționat în top 10 destinații de basm din Europa. Între zidurile acestui castel se pastrează amintirea lui Ioan de Hunedoara, Voievod al Transilvaniei și al fiului sau Matei Corvin, rege al Ungariei.
De aici se pleacă spre orașul Deva, capitala județului. Cel mai important obiectiv al orașului este Cetatea Deva, una dintre cele mai importante fortificaţii de Ev Mediu din Transilvania și care datează din anul 1269.
La poalele dealului, în Parcul Cetății, vei întâlni Castelul Magna Curia sau Castelul Bethlen. Aceasta este cea mai veche clădire monument-istoric din Deva, care găzduieste Muzeul Civilizației Dacice şi Romane.
Mai facem câțiva kilometri și ajungem la Hațeg, unde în Pădurea Slivuț este casa zimbrilor. Parcul National Retezat este urmatoarea oprire unde poți face o drumeție usoara pentru a descoperi un loc deosebit. Facem și o vizită la unul dintre obiectivele simbol pentru România, Geoparcul Internațional UNESCO Tara Hațegului. Aici vei călători prin istoria planetei Pământ, iar dinozaurii pitici descoperiți în Țara Hategului sunt unici în lume.
Iți mai propunem o incursiune de suflet: o excursie la biserica Densuș, despre care se spune că ar fi cea mai veche biserică din piatră din Romania, cu slujire neîntreruptă de aproape două mii de ani. Mare parte a materialului de construcție provine de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Dacă tot am vorbit de romani, facem o vizita și la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, capitala religioasă, administrativă, economică și militară a Daciei romane. Complexul de monumente este impresionant și a fost inclus în patrimoniul Mondial UNESCO.
La 17 kilometri de Hațeg, de pe un varf de munte, stau ascunse ramasitele Cetății Colț. Sunt cercetatori care sustin că însuși Jules Verne ar fi folosit-o ca sursă de inspiraţie pentru celebrul roman „Castelul din Carpați”.
Sântămăria-Orlea este ultimul obiectiv pe care ti- l propunem. Castelul Kendeffy, impunatoarea clădire cu arhitectură barocă și neo-gotică a fost ridicată la sfâșitul secolului al XVIII-lea, în timpul vieții contelui Kendeffy Elek, pe ruinele unui mai vechi conac. În imediata apropiere a sa, biserica de piatră de la Sântămăria Orlea, una dintre cele mai vechi din Transilvania, amintește de bogăția familei Kendeffy.
Sper că ți-a plăcut incursiunea noastră și te invităm să descoperi și alte locuri deosebite din România, pentru că frumusețea lor Nu este doar în ochii privitorului. Descoperă România via Wens!
VEZI ȘI:
Poarta Transilvaniei, Țara Bistriței și a Năsăudului – Descoperă România via Wens!
Ai chef de rafting, cățărări sau explorat peșteri? Hai la Șuncuiuș – Descoperă România via Wens!
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:
















