Digital Park, șansa transformării digitale a economiei Republicii Moldova

0

Economia Republicii Moldova cunoaște un proces rapid de transformare, în sensul inovării și al digitalizării. Pentru prima oară, valoarea exporturilor de software realizate de Republica Moldova a depășit valoarea exporturilor de vin. Acest lucru simbolizează mai bine decât orice transformările structurale prin care trece economia basarabeană.

Acest proces de transformare este accelerat de câteva elemente. În plan politic, Republica Moldova are un președinte pro-european. Maia Sandu susține procesul de digitalizare.

De asemenea, există o legislație foarte bună în domeniu. Companiile de IT care se înregistrează pe o platformă digitală beneficiază de o taxă unică de 7 la sută din venituri.

Au apărut și inițiative private. Pe platforma fostei fabrici de tractoare din centrul Chișinăului a fost creat unul dintre cele mai moderne ecosisteme din regiune destinat industriei IT. Este vorba de Digital Park. Acest proiect a luat naștere prin eforturile celui mai important grup privat din domeniul telecom, StarNet, a fost fondat de omul de afaceri Alexandru Machedon și este condus de Aurelia Salicov.

Cum se dezvoltă acest proiect, aflați de la Aurelia Salicov, intervievată în cadrul emisiunii One on one with the dean, realizată de Răzvan V. Mustață, decanul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj.


banner