Directorul Festivalului Internațional de Carte Transilvania (FICT), Gabriel Bota, și vicepreședintele asociației, Rudolf Nyari, vor porni într-o adevărată aventură, care are scopul de a promova, prin puterea exemplului, lectura și sportul. Invitați la Via Cluj Tv, în emisiunea România Via Cluj, cei doi clujeni au vorbit atât despre modul în care a luat naștere acest deosebit proiect, cât și despre așteptările pe care le au față de impactul său în comunitățile pe care le vor vizita.
“Este o provocare pentru noi și încercăm, prin tot acest proiect, să provocăm societatea să citească și să facă sport. […] Este cea de-a doua ediție Read&Ride, am plecat singur în acea dată. Am vizitat, tot cu bicicleta, zece țări, am citit zece cărți, am vizitat zece autori la ei acasă și am convins, la momentul acela, peste 17 mii de tineri să facă sport și să citească”, a explicat Gabriel Bota.
“Ne așteptăm la reacții foarte pozitive, nordicii sunt foarte deschiși spre așa ceva. […] La noi, a existat teoria că cei care fac sport nu pot să facă educație sau școală, deoarece nu mai e timp. Este greșit, pentru că cei care fac sport au o anumită disciplină și pot face performanță și pe zona de educație și de cultură generală”, a precizat Rudolf Nyari.
Gabriel Bota și Rudolf Nyari vor pleca, în drumul spre Cercul Arctic, în data de 23 iunie. Parcursul acestora poate fi urmărit pe paginile de Facebook și de Instagram ale asociației FICT.
VEZI ȘI:
Experiența cotidiană, materializată în artă – expoziție UAD Cluj-Napoca
Doru Pop, profuʼ căruia îi place să despice filmu-n patru
Călin Vodă: Cum se dezvoltă turismul de aventură, iarna, în plină pandemie
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: